Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concursul naţional de literatură şi jurnalism sportiv „Un condei numit fair-play”

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 14 februarie 2013 ·

Academia Olimpică Română şi Ministerul Educaţiei Naţionale organizează în acest an, cu sprijinul Comitetului Internaţional Olimpic şi al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Concursul naţional de literatură şi jurnalism sportiv „Un condei numit fair-play”.

Concursul cuprinde trei secţiuni şi se desfăşoară în două faze, judeţeană şi naţională

Concursul de creaţie literară şi jurnalism, care se înscrie în mişcarea naţională de promovare consecventă a spiritului olimpic şi a valorilor olimpismului în rândul tinerelor talente din mediul şcolar, se adresează elevilor din şcoli şi licee, inclusiv din unităţi de învăţământ artistic şi sportiv.

Concursul cuprinde trei secţiuni: poezie, proză (ficţiune) şi cronică/reportaj sportiv şi vizează categoriile de vârstă 7-10 ani, 11-14 ani şi 15-18 ani.

Concursul se desfăşoară în două faze, judeţeană şi naţională.

Pentru faza judeţeană, care se extinde până în luna mai a anului în curs, fiecare Inspectorat Şcolar Judeţean va desemna un juriu (care să cuprindă inspectorul/metodistul de limba şi literatura română, inspectorul educativ şi pe cel de educaţie fizică şi sport) care va stabili câştigătorii la cele trei secţiuni, pe fiecare categorie de vârstă.

La încheierea operaţiunilor de jurizare şi clasificare, Inspectoratul Şcolar va expedia un număr de maximum 30 de lucrări (câte zece pentru fiecare categorie de vârstă) pe adresa: Comitetul Olimpic şi Sportiv Român - bdul Mărăşti nr. 20 A, sector 1, Bucureşti, cod 011468, până pe data de 15 iunie a.c.

Faza finală se va desfăşura în luna octombrie 2013.

Lucrările trebuie să abordeze spiritul olimpic şi valorile olimpismului

Lucrările trebuie să abordeze ca subiect spiritul olimpic sau una dintre valorile olimpismului: toleranţă, fair-play, non-violenţă, respectul faţă de ceilalţi, echilibrul dintre corp şi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 12 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

CE Înot Juniori: Aur şi bronz pentru România, prin Robert Badea şi Aissia Prisecariu

News.ro acum 8 ore
Înotătorul român Robert Badea a cucerit vineri, la Samorin, medalia de aur în proba masculină de 400 m mixt, în cadrul Campionatelor Europene de Înot pentru juniori. Aissia Prisecariu a cucerit, tot vineri, medalia de bronz al 200 m spate feminin. R

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 10 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 8 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°