Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Juniorii de la ACS Poli vor juca în același sistem ca prima echipă

Publicat in Press Alert, joi 14 februarie 2013 ·

După ce ACS Poli a preluat grupele de juniori A, B și C de la Marian Iancu, condcuerea echipei a stabilit o serie de regulipentru pregătirea tinerilor fotbaliști. Între altele, cele trei grupe vor juca în același sistem folosit de echipa mare, 4-4-2. Astfel, Vali Velcea și Jackie Ionescu, vicepreședintele ACS Poli, au căzut de acord că cele trei grupe de copiii trebuie să joace în același sistem ca și echipa mare, pentru ca apoi, fotbaliștilor să le fie mai ușor să se integreze la prima echipă, când vor face pasul. ”Le-am explicat colegilor mei ideea, sistemul și concepția de joc a formației de seniori. Ultimele trei categorii de vârstă trebuie să se pregătească în spiritul primei echipe de la ACS Poli ”, a declarat Vali Velcea pentru site-ul oficial al echipei. Tehnicianul de la prima echipă și-a spus punctul de vedere referitor și la importanța ca echipa a II-a să joace într-un eșalon mai puternic, deoarece acum joacă în Campionatul municipal. Velcea spune că i se pare mai important ca juniorii să aibă mai multe minute jucate la echipa a II-a, decât să evolueze la juniori, pentru a câștiga titlul la categoria lor de vârstă. Am discutat și chestiunea unei echipe a doua. Sunt promotorul ideii că tinerii talentați trebuie să aibă parte de un alt tip de competiție, să aibă presiunea, de pildă, a promovării în eșalonul secund. Eu personal aș miza ca tinerii să se lupte pentru accederea în eșalonul secund, în detrimentul câștigării unui titlu național la juniori”, a mai precizat Velcea pentru aceeași sursă.

De asemenea, Jackie Ionescu dorește ca toți antrenorii din Centrul de Copiii și Juniori să aibă normă dublă. ”Cele mai importante decizii luate au ținut de uniformizarea sistemului de joc, urmând ca formațiile de juniori să evolueze în sistemul folosit de prima echipă. Totodată, antrenorii de la juniori vor avea normă dublă. De exemplu, principalul unei for

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum 18 minute
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 9 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 11 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 12 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 9 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 8 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 12 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°