Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful IPJ Călăraşi, anchetat de DNA într-un dosar de corupţie, este cercetat disciplinar şi de IGPR

Publicat in Gandul, joi 14 februarie 2013 ·

Şeful IPJ Călăraşi, comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ, este cercetat după ce, la începutul lunii ianuarie, inspectoratul condus de acesta a făcut obiectul unui control tematic, el fiind cercetat, totodată, şi de procurorii DNA, într-un dosar de corupţie, informează surse din Poliţie.

Conform surselor citate, şeful IPJ Călăraşi este cercetat prealabil după ce, miercuri, o comisie formată din ofiţeri ai Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) l-a acuzat pe Ioan Nicuşor Todiruţ de management defectuos.

Controlul la IPJ Călăraşi a fost dispus, la începutul lunii ianuarie, de şeful Poliţiei Române, chestorul şef Petre Tobă.

Comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ este fost şef al IPJ Suceava şi a fost transferat la Călăraşi după ce, în anul 2006, a fost acuzat că ar fi plătit pentru sediul Poliţiei Municipale Suceava de trei ori peste preţul pieţei.

În această afacere ar fi fost implicat şi naşul său de căsătorie al lui Todiruţ, şeful de atunci al Serviciului Logistic, Alexa Teodorovici, pe care şeful IPJ Suceava îl transferase în subordinea lui din structurile Jandarmeriei.

La vremea respectivă, susţin sursele citate, a existat un control dispus de la Bucureşti, însă, pentru că şi procurorii DNA au declanşat o anchetă, verificările disciplinare au fost blocate, potrivit legii.

Pentru ca cercetările procurorilor anticorupţie să se poată desfăşura în linişte, Ioan Nicuţor Todiruţ a fost trimis şef la IPJ Călăraşi.

Surse din cardul Poliţiei Române au declarat, pentru MEDIAFAX, că, la începutul acestei luni, Todiruţ a încercat să se întoarcă la conducerea IPJ Suceava, însă demersul său a fost blocat de şeful Poliţiei Române, chestorul şef Petre Tobă.

Şeful IPJ Călăraşi, comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ, este cercetat după ce, la începutul lunii ianuarie, inspectoratul condus de acesta a făcut obiectul unui control

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vâlcea: Un camion al unei coloane militare franceze s-a răsturnat de pe un pod peste calea ferată, la intrarea în Călimăneşti/ Doi militari francezi, răniţi/ Traficul feroviar, reluat/ Circulaţia rutieră s-a desfăşurat alternativ

News.ro acum 31 minute
Un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză s-a răsturnat, vineri, de pe un pod peste calea ferată, la intrarea în halta Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Ministerul Apărării precizează că doi militari francezi au fost răniţi, fiind tran

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum 45 minute
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, anunţă Ankara / Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile” / O reluare a negocierilor, ”posibilă” vineri, dar neprevăzută pentru moment

G4Media acum o ora
Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează agenția de știri AFP, citată de News

Macron reclamă „amestecul” unor forțe străine în viitoarele alegeri din Europa, în special în România

Mediafax acum o ora
„Vedem în cadrul alegerilor – iar România se confruntă cu acest lucru în acest moment – că avem amenințări foarte clare care subminează integritatea democrațiilor noastre”, a declarat el în deschiderea unui summit al Comunității Politice Europene (C

Partidul premierului Donald Tusk, vizat de un atac cibernetic înaintea alegerilor prezidențiale din Polonia

HotNews acum o ora
Un atac cibernetic a scos din funcțiune site-ul partidului de guvernământ din Polonia, vineri, chiar înaintea alegerilor prezidențiale din acest weekend, au anunțat reprezentanții prim-ministrului Donald Tusk, potrivit AFP. Candidatul partidului Pla

Alegeri prezidențiale 2025 Prezența la vot în diaspora, până vineri, la ora 12.00. Peste 36.000 de alegători s-au prezentat la urne

Ziua Constanta acum 5 ore
Potrivit datelor furnizat în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, până astăzi, la ora 12:00, un număr de 36.794 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora pentru a-și exprima dreptul la vot în cadrul celui de-al doilea tur al alegeri

SOLD-OUT! » Anunțul făcut înainte de FCSB - Universitatea Craiova

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
FCSB a anunțat că toate biletele pentru meciul cu Universitatea Craiova, programat sâmbătă, de la 20:00, au fost epuizate. - anunța miercuri Mihai Stoica

Discuțiile dintre Rusia și Ucraina au durat mai puțin de două ore. Cererile Moscovei „depășesc cu mult orice s-a discutat anterior”

HotNews acum o ora
Primele discuții de pace directe dintre Rusia și Ucraina din ultimii trei ani au durat mult mai puțin de două ore, fără niciun semn de progres până acum, iar o sursă ucraineană a descris solicitările Moscovei drept inacceptabile, relatează Reuters.

Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, furaţi din Belgia, au fost găsiţi în Mehedinţi/ Patru persoane, suspectate că au comis furturile/ Prejudiciul depăşeşte 2,2 milioane de euro - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, care au fost furaţi din Belgia, la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an, au fost găsiţi în Mehedinţi. În acest caz, patru persoane sunt suspectate că au comis furturile, iar prejudiciul este

Un avion a zburat timp de 10 minute FĂRĂ pilot. Comandantul era la baie, iar copilotul leșinase

Gandul acum o ora
Un zbor Luftansa a rămas vreme de 10 minute în aer fără pilot, după ce copilotului i s-a făcut brusc rău, el fiind singur în cabina de pilotaj, conform anchetatorilor. Astfel că, aeronava Airbus A321 zbura de la Frankfurt, Germania, către Sevilla, S

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/20°
Constanta
acum

14°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/20°
lun.

13°/21°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/19°
lun.

10°/16°