Atacantul grec acuză dureri de gleznă, iar antrenorul Paulo Sergio a decis să-l menajeze, după ce rezultatele RMN-ului efectuat la Milano au confirmat că există riscul apariţiei unor complicaţii.
CFR Cluj va înfrunta pe Inter fără atacantul de la care suporterii „vişiniilor” aveau, probabil, cele mai multe aşteptări. Pantelis Kapetanos acuza dureri încă de la meciul amical cu Malaga B (scor 4-1), când a fost lovit la gleznă de un adversar. Până la urmă, medicii au recomandat, pe baza rezultatului de la ultimul RMN, ca atacantul elen să nu forţeze, astfel că el nu va fi nici măcar rezervă.
Dar veştile proaste nu se opresc aici. CFR Cluj riscă să nu-l poată folosi nici pe Saşa Bjelanovic, care se confruntă cu probleme de sănătate. „Am pierdut cinci jucători de pe lista UEFA, am putut să putem numai trei jucători în locul lor. Nu i-am inclus pe Deac şi Weldon, aşa am considerat că este mai bine. Avem probleme medicale cu Kapetanos şi Bjelanovic, cred că primul nu va juca, dar probabil îl vom recupera pe Bjelanovic”, a declarat Paulo Sergio.
CFR Cluj şi Inter se vor înfrunta în 16-imile Europa League, primul meci fiind programat azi, de la ora 22.05, la Milano, iar returul se va disputa exact o săptămână mai târziu, la Cluj.