Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzeul de Artă şi Muzeul de Etnografie, în pericol

Publicat in Brasovul Tau, joi 14 februarie 2013 ·

Muzeul de Artă şi Muzeul de Etnografie din Braşov sunt în pericol de a mai funcţiona în urma sentinţei date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din luna iunie 2012, care a dispus retrocedarea către Parohia Bisericii Evanghelice Braşov a imobilului situat în Bulevardul Eroilor nr.21A, în care funcţionează cele două muzee.

Directorul Muzeului de Etnografie, Ligia Fulga, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că este nevoie de declanşarea unei campanii naţionale de salvare a instituţiilor de cultură. "Trebuie să spun foarte clar că nu suntem împotriva legii privind retrocedarea proprietăţilor, şi fără să punem la îndoială în niciun fel dreptul de proprietate al Parohiei Evanghelice Braşov, considerăm că trebuie găsită o soluţie echilibrată, convenabilă pentru toate părţile, prin care să se garanteze în continuare funcţionarea normală a celor două muzee, fapt care nu poate fi decât în beneficiul comunităţii braşovene. Legea 182/2000 protejează patrimoniul cultural mobil, dar nu avem o lege care să protejeze spaţiile. Muzeul de Etnografie a avut anul trecut 15.000 de vizitatori, este un muzeu de atitudine, şi nu putem renunţa la el pentru că asta ar însemna să renunţăm la tradiţiile rurale ale judeţului Braşo", a declarat Ligia Fulga, citat de agerpres.ro.

Ea a adăugat că a înaintat Guvernului, primului-ministru Victor Ponta, Parlamentului, Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerului Justiţiei şi Ministerului Fondurilor Europene un memoriu prin care solicită adoptarea unor iniţiative guvernamentale şi legislative care să reglementeze protejarea specială a muzeelor din România şi a patrimoniului deţinut.

Vicepreşedintele CJ, Mihai Pascu, a declarat la rândul lui că Biserica Evanghelică solicită sume destul de mari pentru chiria celor două clădiri în care află cele două muzee şi chiar plăţi retroactive începând cu

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator, BNR: În ultimii ani asistăm la o transformare profundă, care se resimte în toate segmentele pieţei financiare. Dezvoltarea şi implementarea acestui proiectului RoPay poziţionează România pe harta iniţiativelor europene de referinţă în domeniul plăţilor retail

Ziarul Financiar acum o ora
În ultimii ani asistăm la o transformare profundă, care se resimte în toate segmentele pieţei financiare. Dezvoltarea şi implementarea acestui proiectului RoPay poziţionează România pe harta iniţiativelor europene de referinţă în domeniul plăţilor r

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, explică pe Facebook de ce este important ca bucureştenii să voteze la Referendumul local din 24 noiembrie

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, explică, într-o postare pe Facebook, de ce este important ca bucureştenii să voteze la Referendumul local din 24 noiembrie şi să răspundă la cele trei întrebări legate de emiterea autorizaţiilor de constru

Zeci de elevi și studenți din Galați, vizați de percheziții în operațiunea „Școala”. Tinerii sunt suspectați de trafic de droguri de mare risc

Libertatea acum 2 ore
Procurorii DIICOT și ofițerii BCCO efectuează o amplă operațiune antidrog în mai multe orașe din România. Potrivit publicației locale Monitorul de Galați, acțiunea vizează în special traficul de droguri în mediile școlare.

Contribuabilii mici au obligaţia de a depune Declaraţia D406 (SAF-T) de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu data de 01 ianuarie 2025, intră în vigoare obligația contribuabililor mici de a depune la organul fiscal central declarația cuprinzând informaţii din evidenţa contabilă şi fiscală, denumită Declarația informativă D406 (SAF-T), conform pr

Kim Jong-un a cerut armatei din Coreea de Nord să se pregătească de război

Libertatea acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong-un a îndemnat armata țării să îmbunătățească capacitățile de luptă pentru a fi pregătită de război, după ce Phenianul a trimis mii de trupe în Rusia. Discursul a avut loc vineri, în timpul unei întâlniri cu comandanții

Balerinul rus Vladimir Shklyarov a murit la 39 de ani. Dansatorul a căzut de la etajul cinci al unei clădiri

Libertatea acum o ora
Celebrul dansator de balet din Rusia Vladimir Shklyarov a murit la vârsta de 39 de ani, după ce a căzut de la etajul cinci al unei clădiri, sâmbătă. Potrivit The Guardian, un purtător de cuvânt al Teatrului Mariinsky a confirmat tragicul incident pe

Percheziţii în vestul României într-un dosar de spălare de bani

Mediafax acum 2 ore
Mai multe percheziţii se desfăşoară luni în trei judeţe din vestul României. Operaţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar de spălare de bani. 17 persoane urmează să fie duse la audieri.

Mureş - Accident între un autoturism şi un microbuz şcolar. Doi elevi au fost răniţi

News.ro acum 2 ore
Doi elevi au fost răniţi luni dimineaţă, în urma unui accident între un autoturism şi un microbuz şcolar, produs pe DN 15 Topliţa-Reghin. ”Pe DN 15 Topliţa-Reghin, în zona localităţii Ciobotani, judeţul Mureş, a avut loc o coliziune în care au fost

Prima reacție de la Moscova, după ce Joe Biden le-a dat voie ucrainenilor să atace Rusia cu rachete americane cu rază lungă de acțiune

Libertatea acum o ora
Washingtonul permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete americane ATACMS, iar asta va duce la escaladarea conflictului. Oficialii ruși de rang înalt susțin că acest pas crește riscul unui al treilea război mondial, conform News.

Charles Dumont, compozitorul lui Édith Piaf, a murit la vârsta de 95 ani

Mediafax acum 38 minute
Charles Dumont, compozitorul lui Édith Piaf, a murit în noaptea de duminică spre luni. El avea vârsta de 95 ani. Una dintre cele mai cunoscute melodii compuse pentru celebra cântăreaţă este „Non, je ne regrette rien”.

Vremea

București
acum

lun.

0°/9°
mar.

5°/12°
mie.

6°/14°
joi

4°/11°
Iasi
acum

lun.

2°/8°
mar.

3°/12°
mie.

5°/15°
joi

0°/5°
Constanta
acum

lun.

5°/9°
mar.

6°/11°
mie.

10°/15°
joi

6°/16°
Cluj-Napoca
acum

-3°
lun.

-3°/4°
mar.

1°/9°
mie.

1°/11°
joi

-6°/1°
Timisoara
acum

lun.

1°/8°
mar.

3°/14°
mie.

2°/14°
joi

1°/5°