● Dumitru Radu Popa, Sfinţi, vînturi şi alte întîmplări, Editura Curtea Veche, 2012.
Biografia scriitorului Dumitru Radu Popa – plecat din ţară în 1985 (imediat după apariţia cărţii Fisura, retrasă din librării şi topită, nu înainte însă ca Mircea Nedelciu să ascundă o sută de exemplare) şi stabilit în Statele Unite, unde a obţinut azil politic, devenind apoi specialist renumit în cercetarea dreptului internaţional şi comparat, actualmente director al Bibliotecii şi decan asistent al Facultăţii de Drept din New York – ar putea fi ea însăşi un roman în sine. Însă adevăratele poveşti din viaţă sînt de căutat la personajele, absolut remarcabile intelectual, din scara sa genealogică. Bunicul matern, pe nume Jozef von Lewandovsky, s-a născut baron, la Cernăuţi, devenind profesor de latină şi greacă la Baia Mare. Bunicul patern, Gr.T. Popa, a studiat la Chicago ca bursier Rockefeller, a predat la Cambridge şi Oxford, a tradus pentru prima dată în româneşte Anatomia lui Grey şi este descoperitorul punţii care face creierul să acţioneze ca o glandă (corpusculii Popa-Fielding). Reîntors în ţară cînd i s-a oferit decanatul Facultăţii de Medicină din Iaşi (instituţie care astăzi îi poartă numele), a fost pus pe lista neagră de către legionari, apoi de către comunişti, murind, la numai 56 de ani, în 1948. „Hulit şi denigrat de propriii săi asistenţi şi colegi, trecuţi la comunism, bunicul avea să dispară din conştiinţa publică românească, pentru mai bine de patru decenii, apoi «reabilitat» – iarăşi, ironia sorţii, tot de cei cîţiva supravieţuitori ai asasinării sale morale“, după cum mărturisea cu amărăciune D.R. Popa în interviul acordat Dilematecii în nr. 38/2009. Tatăl scriitorului, deasemenea doctor, Grigore Gr. Popa, bolnav în urma radiaţiilor din minele de plumb de la Cavnic, unde a fost trimis să muncească, s-a văzut nevoit să se pensioneze la numai 36 de ani.
