În vreme ce mulţi visează să bată suta de ani de viaţă, istoria arată că uneori există şi excepţii cu adevărat... excepţionale. Una e consemnată chiar în Bihor, chiar dacă este atât de neverosimilă încât pare o legendă fără sâmbure de adevăr.

Povestea spune că în satul Cărpinet, de la poalele Apusenilor, un ţăran ar fi trăit cât trei vieţi. Culmea, în Evul Mediu, când speranţa de viaţă era mult mai mică. Atestat în două documente distincte, cazul a rămas neştiut până acum.

Biserica discordiei

Sfârşit de secol XV. Iobagii din satele Leheceni şi Cărpinet, risipite la poalele Munţilor Codru Moma, voiau să-şi dureze o biserică. Dar orgoliile credincioşilor erau la fel de mari, fiecare comunitate insistând ca lăcaşul să fie în satul ei. Cu greu s-au înţeles în final să... împartă biserica. Cum? Au ridicat-o pe hotarul dintre cele două sate, pe pământul bătrânului preot Paşcu Popa, din Cărpinet, ales să păstorească ambele sate cu condiţia ca doar cei din neamul lui să slujească în acea biserică. Lucru care s-a şi întâmplat, vreme de trei generaţii ctitorului Paşcu urmându-i la altar fiul său Marcu, apoi nepotul Achim şi strănepotul Avram.

Cum lăcaşul fusese ctitorit din banii familiei sale şi ai enoriaşilor, nu din vistieria împărătească, Avram a cerut şi a primit o scrisoare de scutire de la plata dărilor pentru pământul aferent bisericii. "Popa Avram ne-a implorat să-l lăsăm să slujească în biserică, aşa cum s-a făcut din cele mai vechi timpuri, fără a plăti impozit. Cu autoritatea noastră împărătească, cerem să-l lăsaţi în starea cea veche", poruncea în iunie 1598 arhiducesa Maria Cristina, soţia principelui Sigismund Báthory al Transilvaniei, printr-un hrisov trimis şi parohului din Cărpinet.

După 21 de ani, moşierul Wass Ferencz, căruia îi aparţineau pământurile din zonă, s-a ridicat împotriva poruncii regale, trimiţându-şi perceptorii