Ne concentrăm prea mult asupra diferenţelor de nuanţă dintre PSD şi PNL, dintre Ponta şi Antonescu şi asupra luptei care se dă între ei prin interpuşii Ghiţă/RTV şi Voiculescu/Antena3, ca şi cum miza democraţiei româneşti ar sta în rezultatul acestei confruntări. Dar aceasta este o alegere falsă în care luptele pentru putere din interiorul unui regim (cvasi)autoritar sunt luate drept confruntare politică autentică în timp ce alternativa liberală/occidentală reală este împinsă spre periferia hărţii politice.

Spre deosebire de persoane cu mare greutate intelectuală şi meritorii dincolo de orice îndoială omenească, nu reuşim să vedem calităţile democratice ale omului politic Victor Ponta. Calităţi personale? Sigur. Calităţi de lider? Poate. Dar calităţi democratice, de om politic care funcţionează – la stânga sau la dreapta, nu contează – în interiorul unui cadru delimitat de principii liberale clare şi imutabile precum separaţia puterilor în stat, domnia legii şi respectul faţă de libertăţile individuale nu reuşim să vedem, oricât ne-am strădui. Ceea ce am văzut, în schimb, a fost un om care, în numai trei zile, era să facă ţăndări statul de drept şi care nu a făcut pasul înapoi decât sub presiunea Uniunii Europene – adică a unei autorităţi superioare (in viziunea sa) – şi numai reluctant şi resentimentar. Dacă există ceva care să sară în ochi din cele două rapoarte MCV din iulie şi ianuarie, aceasta este fragilitatea instituţiilor statului de drept şi arhitecturii democratice a statului român aflată, practic, la mila majorităţii USL şi a domnului Victor Ponta, în calitate de prim-ministru. Faptul că a ales să nu distrugă totul, ci să facă un joc pe muchie de cuţit nu vorbeşte despre angajamentul său democratic, ci dimpotrivă. Toată lumea pare că se teme de ce ar putea face sau ar fi înclinat să facă domnul Ponta şi se străduieşte din răsputeri să îl o