Mesajul a fost trimis. Multumesc!

36 de elevi prinsi chiulind de la scoala

Publicat in Arad Online, joi 14 februarie 2013 ·

Scris de Ioana Costas - ARAD. Au fost găsiţi prin barurile din centrul Aradului în loc să fie la şcoală. Jandarmii au făcut o razie prin localurile arădene situate pe centru şi au descoperit elevi chiulind de la ore, elevi consumând băuturi alcoolice la primele ore ale dimineţii şi elevi care au refuzat să se legitimeze.

Asta au descoperit jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Arad, astăzi, între ora 08,30 şi 10,00, prin barurile din centrul oraşului. 36 de elevi care trebuiau să fie la cursuri au fost găsiţi în trei localuri din centru. Dintre cei 36, doi elevi au fost amendaţi cu câte 50 de lei: unul pentru că a refuzat să se legitimeze în faţa jandarmilor şi un altul deoarece consuma băuturi alcoolice (fiind minor) într-un local public. Bineînţeles, cu o amendă s-a ales şi barmanul localului care i-a servit elevului minor băuturi alcoolice. Barmanul a primit 100 de lei amendă.

„Pe timpul acţiunilor care au avut loc în intervalul orar 08,30 – 10,00, au fost depistaţi 36 de elevi care se aflau în trei localuri din zona centrală a municipiului Arad, în timpul în care ar fi trebuit să se afle la cursuri. Cu acest prilej jandarmii au procedat la identificarea minorilor. Dintre aceştia, doi au fost sancţionaţi contravenţional cu 50 de lei amendă fiecare pentru refuz de legitimare, iar un altul a fost sancţionat cu 50 lei amendă pentru consum de băuturi alcoolice într-un local public. Barmanul localului a fost de asemenea sancţionat contravenţional cu 100 de lei amendă pentru servirea unui minor cu băuturi alcoolice într-un local public”, a declarat maiorul Emilia Fînaţă purtătorul de cuvânt al IJJ Arad. Aceasta a mai precizat faptul că „jandarmii arădeni continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi pentru reducerea absenteismului şcolar în

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dragoş Pîslaru: 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 / Avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nonrambursabilă

News.ro acum 39 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, marţi, că aproximativ 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, dar că au confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum 57 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

DNA, percheziţii la mai multe persoane şi instituţii din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud / Suspiciuni de corupţie, în perioada decembrie 2024 – martie 2025

News.ro acum 31 minute
Procurorii DNA fac, marţi, nouă percheziţii la mai multe persoane şi instituţii publice din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, într-un dosar ce vizează suspiciuni de corupţie, faptele fiind comise în perioada decembrie 2024 – martie 2025. ”Procurorii

Tânără din Bistriţa-Năsăud, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș și a amenințat-o pe mama victimei

HotNews acum 2 ore
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzația că a creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră și i-a incendiat cas

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 3 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Summit european dedicat orașelor din UE și din țările candidate, la Timişoara

Timpolis acum o ora
Primăria Municipiului Timișoara organizează, în această toamnă, Timișoara Cities Summit, un eveniment internațional dedicat extinderii Uniunii Europene și colaborării dintre orașele din UE și cele din țările candidate. Președintele României, Nicușor

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°