La un pas de a fi închisă definitiv în anii trecuţi, fosta şcoală generală 7 de la Vădeni renaşte acum în cadrul Colegiului Traian Vuia, conducerea instituţiei de învăţământ convenind cu părinţii celor aproape 200 de elevi care învaţă aici organizarea unui program after-school. Directorul general Alina Dănăricu şi cei doi adjuncţi ai săi, Doru Belega şi Liviu Udrea, le-au prezentat părinţilor ofertele pentru programul respectiv, cei mici urmând să aibă parte de un meniu de 3 lei pentru a servi masa după ore. Meniul va fi preparat la cantina liceului, reprezentanţii părinţilor declarându-se mai mult decât mulţumiţi de cum evoluează lucrurile după o perioadă lungă de incertitudini.
„Există spaţii pentru a lua masa, există spaţii pentru a pregătirea temelor şi, la fel de important, consider eu, există profesorii care ne-au promis că vor rămâne după ore cu copii pentru a face gratuit cu aceştia temele, inclusiv cursuri de limba engleză. Toată lumea e mulţumită, iar doamna director ne-a asigurat că paza va fi asigurată de poliţişti locali şi de cadrele didactice, pentru a evita eventuale incidente. Dacă ţinem cont că nu de mult se dorea lacătul pus pe această şcoală, care e singura care există din zona CAM până la Bumbeşti Jiu, cred că lucrurile au evoluat mai mult decât bine”, spune Daniel Peciuc, unul dintre părinţii care a dus o adevărată luptă pentru a păstra şcoala 7 în funcţiune.
La un pas de a fi închisă definitiv în anii trecuţi, fosta şcoală generală 7 de la Vădeni renaşte acum în cadrul Colegiului Traian Vuia, conducerea instituţiei de învăţământ convenind cu părinţii celor aproape 200 de elevi care învaţă aici organizarea unui program after-school. Directorul general Alina Dănăricu şi cei doi adjuncţi ai săi, Doru Belega şi Liviu Udrea, le-au prezentat părinţilor ofertele pentru programul respectiv, cei mici urmând să aibă parte de un meniu de 3