În vama de la Giurgiu nu s-a schimbat nimic. E ca o călătorie în timp! – exclamă un prieten care nu mai trecuse pe aici din alte vremuri. La capitolul „de ce e România altfel?“, vameşii noştri au adăugat şi o nouă dilemă: de ce de la bulgari la români podul costă 2 euro şi este reparat, iar de la români la bulgari costă 6 euro şi nu este reparat?

În acest peisaj dezolant şi uşor tarkovskian, în care drumurile sînt pline de cratere, bordurile nu se mai văd de bălării, iar gunoaiele zac deprimante, cît vezi cu ochii printre resturi de clădiri şi utilaje, doi tineri în salopetă strălucitoare mînuiau sîrguincios, zilele trecute, cîte o maşină nou-nouţă de tuns gazonul. O fată blondă venea în urma lor cu o măturică, dar fără făraş sau tomberon. „Întreţinem peluza“, mi-a răspuns ea cînd am întrebat aşa, ca să mă aflu în treabă, ce fac ei acolo. Şi, timp de jumătate de oră, cît m-am prefăcut că repar ceva la motor prin preajma lor, cei trei au muncit de zor şi cu aplicaţie. De ce, ca să ce? Nu ştiu, dar păreau foarte harnici...

DE ACELASI AUTOR Umorul, rîsul şi românii Colectivism şi asociere D'ale bucuriilor vieţii Eu, nomadulRomânul nu e leneş, aşa cum ne întrecem cu toţii să ne flagelăm în ultima vreme – şi în această privinţă, să te ferească Dumnezeu de greierele parvenit, că e cea mai cicălitoare furnică moralistă! Există însă, bineînţeles, şi români leneşi, dar o populaţie întreagă n-are cum să fie puturoasă, pentru simplul motiv că nu ar mai avea cum să existe. Sîntem, deci, şi noi, un popor harnic, dar în felul nostru. Acest fel pare să fi pierdut însă ceva important în ultima vreme: sensul muncii, adică de ce şi cum e bine să munceşti?

Există, bineînţeles, şi o moştenire a faimosului „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc“. Peste douăzeci de ani de postcomunism nu au reuşit să redea muncii o valoare în sine, generînd doar, pe aloc