Statalitatea României, ca şi a multor altor constituenţi ai actualei ordini internaţionale, este, deja, serios pusă la încercare. Ea va fi testată, la limită, nu peste mult timp, aşa cum, în ultimele două decenii, a fost cazul URSS, al Iugoslaviei, Cehoslavaciei, sau Georgiei, ori cum este acum cel al Spaniei, Italiei, Belgiei, Marii Britanii, ori al specialei entităţi statale numită Vatican. În ceea ce ne priveşte, semnalele încrucişate pe axa Bruxelles-Moscova-Budapesta, la care se adaugă ideile "novatoare" care circulă cu insistenţă în cercuri foarte influente ale politicii americane, ar fi trebuit să sune ca un clopot în capul clasei noastre politice. Să o facă conştientă de faptul că va avea de dat răspunsuri grele, complicate, la întrebările unei agende cu consecinţe la scară istorică, pentru soarta milioanelor de oameni. Cei care trăiesc intens, zi de zi, iluzia că statul este o structură imuabilă şi că a-l schimba, în formă şi conţinut, este fie un exerciţiu natural şi democratic de rescriere a Constituţiei, fie o imposibilitate! Realitatea este cu totul şi cu totul alta!
Una dintre bătăliile pentru redefinirea statalităţii României se va da, în curînd, în forma rescrierii integrale a Constituţiei. Avem şi o comisie în acest sens, care lucrează sub autoritatea şi mandatul Parlamentului. Nu spun un secret, cînd afirm că actuala clasă politică este, de departe, cel mai puţin calificată pentru a face faţă unui asemenea examen.
Deşi nu toate punctele cheie ale temei se reduc la acest aspect, problema definirii şi a conţinutului care va exprima caracterul naţional al statului numit România este decisivă. În mod public şi tot mai vehement, autorităţile de la Budapesta de mînă cu reprezentaţii politici ai comunităţii maghiare din România, plus influente voci ale diasporei maghiare, contestă această definire. Dilema care se deschide este inevitabilă: dac
