Cred că în fiecare dimineață, în fața oglinzii, Simona Gherghe se uită la negul ăla ca o căcărează de șobolan care-i parazitează buza de sus și se întreabă: „Oare ce ar vrea să vadă negul meu la Acces direct azi? Smegma lui Viorel Lis? Furunculul Margheritei de la Clejani? Poate ceara din urechea Ioanei Tufaru?”.
Și nu întreabă de nebună. Vedeți voi, e o logică în asta. Pentru că negul ei e un eșantion reprezentativ. Excrescența aia de piele care seamănă cu testiculele unui hamster este echivalentul intelectual al publicului ei. Este fix la fel de inteligent și de util societății ca telespectatorul de Acces direct. Și ea, uitîndu-se la negul ăla al ei și smulgînd cele trei fire de păr care mai cresc din cînd în cînd pe el, știe ce ar vrea să vadă un neg: ceva mai jenant decît el, ca să se simtă bine cu condiția lui de neg.
Așa că hotărăște ce să arunce haitei de gospodine cu 12 clase și candidoză congenitală: pe Ioana Tufaru, o persoană atît de nespălată încît face publicul răpănos să se simtă curat prin comparație. O persoană atît de leneșă și nesimțită încît nu are nici o problemă în a-și afișa molozul dintre degetele de la picioare pentru o lingură de ciorbă. Dar trebuie să fie atentă.
La fel de atentă ca atunci cînd își stoarce albeața aia care i se mai adună în neg din cînd în cînd. Pentru că regula jocului e ipocrizia. Pentru că cei 1,7 milioane de telespectatori cu urme de rahat sub unghie care au urmărit în direct extragerea jegului din Tufaru trebuie să simtă că acțiunea are un scop pozitiv. Atît producătorii emisiunii, cît și ei, telespectatorii, vor să o ajute pe Ioana și să-i plîngă de milă. Nu să rîdă de ea. Nu pe față. Pe față trebuie să mimezi empatie. Ca să vadă toată lumea ce persoană bună ești. Un circ ieftin care are un singur scop: să evite ca telespectatorul să-și pună întrebarea normală: „Băi, noi ne-am adunat aici, 1,7 m
