Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plagiatorii cărnii de vacă nu sunt români, ci din ţara Universităţii Cambridge

Publicat in Romania Libera, joi 14 februarie 2013 ·

Ancheta desfăşurată de Ministerul Agriculturii pe teritoriul României arată că cele două abatoare bănuite că au vândut carne de cal pe post de carne de vacă, sunt de fapt curate. Astfel, după ce abatorul “Doly Com” din Botoşani fusese scos încă de acum câteva zile de pe “lista neagră”, în cazul abatorului Carmolimp din Braşov, aparţinând familiei secretarului de stat din Ministerul Agriculturii (MADR), Valentin Şoneriu, documentele de la ieşirea pe poarta unităţii arată clar că toată “carnea de cal” a fost facturată drept “carne de cal”.

Documentele au intrat în posesia SkyNews din Marea Britanie, după ce reporterilor britanici li s-a permis accesul în unitatea braşoveană de abatorizare Carmolimp, pentru a vedea cu ochii lor că agentul economic cu pricina nu are nimic de ascuns. Iată ce au declarat reprezentanţii abatorului pentru SkyNews: "Carnea de cal a fost etichetată şi expediată ca atare, iar cantitatea a fost foarte mică- pachete îngheţate de 25-30 de kilograme", Mai mult, firma braşoveană a arătat jurnaliştilor dovezi că pachetele de carne congelată au fost sigiliate, că transportul a fost urmărit printr-un sistem GPS până la destinaţie şi că agentul olandez responsabil cu tranzacţia a trimis un e-mail de confirmare a livrării. Managerul abatororului din Braşov, Iulian Cazacuţ, a declarat pentru Sky News că cel mai probabil, în procesul de fabricare a produselor cineva a făcut în mod intenţionat această greşeală. Directorul abatorului a explicat motivul pentru care a dat curs solicitărilor jurnaliştilor străini care au venit să investigheze sursa calului metamorfozat în vacă: "Pentru că atenţia tuturor este îndreptată asupra noastră, dorim să fim cât mai transparenţi cu autorităţile şi Comisia Europeană".

Indicii spre friptura din farfuria lui Sherlock Holmes

Holdingul suedez Findus a recunoscut că de aproximativ şase luni există probleme

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum 21 minute
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Instanța supremă ar putea pronunța decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea în dosarul Gala Bute

Ziare.com acum 33 minute
Instanţa supremă ar putea pronunţa, joi, 12 decembrie, decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 12 decembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea dep

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 36 minute
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 11 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 2 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Meta, TikTok şi Google vor fi obligate să plătească pentru ştiri din Australia. Care va fi taxa pe care giganții tech o vor achita editorilor

Libertatea acum 46 minute
Platformele digitale vor fi obligate să plătească o taxă pentru ştirile australiene, indiferent dacă încheie sau nu noi acorduri cu editorii, împiedicând companii precum Meta să ocolească codul de negociere pentru presă, informează ziarul The Guardi

Washingtonul a anunţat prima retragere israeliană din Liban după încetarea focului

News.ro acum 3 ore
Forţele israeliene au efectuat o "retragere iniţială" dintr-o localitate din sudul Libanului şi au fost înlocuite de soldaţi libanezi, în conformitate cu acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hezbollah, a anunţat miercuri Comandamentul cent

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 20 minute
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°