Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Al 11-lea caz mondial de infectare cu coronavirus, apropiat SARS, a fost diagnosticat la un britanic

Publicat in Gandul, joi 14 februarie 2013 ·

Al 11-lea caz mondial de infectare cu coronavirus, apropiat SARS (Sindromul Acut Respirator Sever), a fost diagnosticat la un locuitor din M.Britanie, în familia unui pacient tratat de aceeaşi maladie, sugerând transmiterea de la om la om, au anunţat miercuri autorităţile sanitare, relatează AFP.

Potrivit Agenţiei britanice pentru protecţia sănătăţii (HPA), acesta este al treilea caz depistat în Marea Britanie de infectare cu acest tip de virus din familia SARS, care, până în prezent, a cauzat moartea a cinci persoane (trei în Arabia Saudită şi două în Iordania).

Pacientul, care locuieşte în Marea Britanie şi nu a călătorit recent, primeşte îngrijiri intensive la Queen Elizabeth Hospital, la Birmingham (centru), a anunţat HPA într-un comunicat, adăugând că el ridică "la 11 numărul cazurilor confirmate în lume". Agenţia a precizat că pacientul era vulnerabil la infecţii respiratorii.

HPA a mai precizat că acest ultim caz provine din "aceeaşi familie ca cel anunţat luni, 11 februarie". Agenţia anunţa atunci că virusul a fost diagnosticat la un locuitor din Marea Britanie care a călătorit recent în Pakistan şi Orientul Mijlociu şi că acesta primea îngrijiri intensive la spitalul de la Manchester, în nord-estul Angliei.

"Confirmarea unei infecţii cu noul coronavirus la o persoană care nu a călătorit în Orientul Mijlociu sugerează că s-a produs o transmitere de la om la om şi că aceasta a avut loc în Marea Britanie" a declarat profesorul John Watson, şeful Departamentului pentru boli respiratorii din cadrul HPA.

"Riscul asociat noului coronavirus în rândul populaţiei britanice rămâne foarte slab", a subliniat el, citat în comunicat.

În total, coronavirusul a fost detectat la cinci persoane în Arabia Saudită (dintre care trei au decedat), două în Iordania (ambele moarte), trei în Marea Britanie (în afară de cei doi pacienţi, un qat

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului la victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale din România

HotNews acum 10 minute
Kremlinul a reacționat cu precauție la rezultatele alegerilor prezidențiale din România, potrivit Reuters. Duminică noapte, agenția de presă publică Ria Novosti îl cataloga pe Călin Georgescu drept „un candidat aliniat Rusiei”. Administrația prezide

Lucian Romașcanu, prima reacție în rândul liderilor PSD: ”Trăim sfârșitul istoriei”

G4Media acum 24 minute
Fostul ministru PSD al Culturii și purtător de cuvânt al partidului a declarat, luni dimineață, aproape de ora 11:00, cu puțin timp înainte de declarațiile anunțate în tabăra social-democrată: ”Trăim sfârșitul istoriei, așa cum o știam și cum ne-o i

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 2 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat

Mediafax acum o ora
Adrian Cozma spune că este convins că Partidul Naţional Liberal „trebuie să obţină un scor bun, dincolo de scorul care a fost obţinut” la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Totuşi, Nicolae Ciucă, prezidenţiabilul susţţinut de PNL, s-a clasat pe

Politica monetară a BCE nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, spune economistul şef al BCE

HotNews acum o ora
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, în caz contrar ritmul de creştere a preţurilor

O femeie este ucisă la fiecare zece minute pe glob. Ce alte date alarmante arată ultimul raport al ONU

Adevarul acum 19 minute
Cel puțin 85.000 de femei şi fete au fost ucise intenționat în 2023, majoritatea de către rude, potrivit ONU, scrie AFP. Raportul mai arată și că la fiecare zece minute, o femeie este ucisă.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Cozma (PNL): Trebuie să existe onoare şi demnitate şi în afara campaniei electorale/ Alianţa cu PSD ne-a costat scump. Astăzi am plătit pentru ea/ Primul mandat al lui Klaus Iohannis ne-a ajutat, al doilea ne-a îngropat

News.ro acum o ora
Deputatul Adrian Cozma, liderul PNL Satu Mare, a declarat, luni, că discuţia nu este acum despre cine ar trebui să plece de la conducerea partidului, dar ”trebuie să existe onoare şi în afara campaniei electorale şi demnitate, este clar acest lucru,

Cine este Cosmin, fiul lui Călin Georgescu? Tânărul este bun prieten cu Novak Djokovic

Cancan acum 40 minute
Pe măsură ce scena politică din România devine din ce în ce mai efervescentă, numele lui Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, continuă să surprindă prin ascensiunea sa fulminantă. Clasat pe locul 1 în alegerile prezidenț

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum 3 ore
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 9 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°