Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iată cui i s-a redus pedeapsa de 9 ani Curtea Supremă a pus punct în dosarul „Comando pentru Bamburic"

Publicat in Ziua Constanta, joi 14 februarie 2013 ·

Condamnat de Tribunalul Constanţa la nouă ani de temniţă în dosarul cunoscut generic „Comando pentru Liviu Bamburic", Daniel Lili Dediu, fiul afaceristului gălăţean Daniel Dediu, s-a ales cu pedeapsa micşorată. Mai exact, într-o şedinţă de zilele trecute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a admis recursul declarat de către Dediu împotriva deciziei penale nr. 12/P din 3 februarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa - Secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie.

După casarea în parte a deciziei atacate, judecătorii Curţii Supreme au decontopit pedeapsa rezultantă de nouă ani de închisoare în pedepsele componente: 9 ani, 4 ani şi 2 luni şi 4 luni. „(...) Reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 9 ani de închisoare la 4 ani şi 6 luni de închisoare. (...) Reduce pedeapsa aplicata inculpatului de la 4 ani şi 4 luni de închisoare la 2 ani şi 2 luni de închisoare. (...) Contopeşte toate pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni de închisoare. (...) Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Mustaţă Dănuţ Maricel şi Dănilă Grigore Nicolae împotriva deciziei penale nr. 12/P din 03 februarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa - Secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie", conform deciziei Înaltei Curţi. Hotărârea este definitivă. La finele lui 2010, Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe Dănuţ Maricel Mustaţă la zece ani şi jumătate de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat şi la alţi patru ani şi două luni pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Dediu şi Dănilă au primit câte nouă ani pentru complicitate la tentativă de omor calificat şi câte patru ani şi două luni pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Amintim că, potrivit anchetatorilor, Dediu, Mustaţă şi Dănilă ar fi pus la cale asasinarea aface

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 3 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum 13 minute
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Dughin, ideologul lui Putin, amenință din nou România. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine"

Ziare.com acum o ora
Ideolog al lui Putin şi propagandist al ideologiei Kremlinului, Alexander Dughin, a amenințat că, dacă nu sunt neutre, Europa de Est și România, în special, vor fi ale Rusiei. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine”, a spus Dughin la o dezbat

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 2 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Gorghiu, după decizia în „Dosarul Ursu”: Am trăit să văd o asemenea reparaţie chiar şi parţială

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a admis joi apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în dosarul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu şi a dispus rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti. „Mă bucur că

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°