Violenţa din şcoli, ce pare tot mai de nestăvilit, ai cărei protagonişti sunt, de cele multe ori, nişte puşti inconştienţi, a devenit o prioritate pentru autorităţile din Cluj-Napoca. Violenţa din şcoli, ce pare tot mai de nestăvilit, ai cărei protagonişti sunt, de cele multe ori, nişte puşti inconştienţi, a devenit o prioritate pentru autorităţile din Cluj-Napoca.
În baza unui parteneriat încheiat între Gruparea Mobilă de Jandarmi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, la catedră, în faţa copiilor, s-a aşezat, pentru măcar o oră, un om al legii care le-a vorbit elevilor despre pericolele care îi pasc pe consumatorii de droguri sau de etnobotanice şi despre "pacea" care, obligatoriu, trebuie să domnească între şcolari care se cam încaieră din orice, despre violenţa în familie şi despre cei care o apucă de mici pe drumul infracţionalităţii. La orele de prevenire infracţională, gândite să se deruleze pe toată durata lunii februarie, au stat în bănci chiar şi profesorii şi părinţii copiilor din aproximativ 15 unităţi de învăţământ - licee şi şcoli -, din Cluj-Napoca.
La final, jandarmii nu au uitat să le spună elvilor că, în cazul în care sunt martorii unor fapte antisociale (bătăi, furturi, agresiuni) să sune la numărul de urgenţă 112.