Un tânăr din comuna Drăgoieşti, dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat la 22 de ani de închisoare pentru o crimă petrecută în primăvara lui 2008 la o discotecă din Măzănăeşti, a fost prins în urmă cu două zile în Grecia.
Respectivul, Cristian Hogea (30 de ani), a fost arestat în zona Aeroportului "Elefterios Venizelos" din Atena, unde lucra fără forme legale. Suceveanul va fi extrădat în România şi va fi trimis la penitenciar, să îşi execute pedeapsa.
Prinderea lui Hogea vine la aproximativ trei săptămâni de la depistarea unui alt inculpat în acest dosar, Dănuţ Ioan Lucaci (45 de ani), alias „Danezul”, condamnat şi el pentru crima de la discoteca de la Măzănăeşti, tot la 22 de ani de închisoare. „Danezul”, care până să fie prins figura pe lista celor mai căutaţi infractori ai Poliţiei Române, era chiar bodyguardul discotecii în faţa căreia a fost comisă crima.
Lucaci a fost înhăţat de ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale la câteva ore după ce a revenit în ţară.
Plănuia să stea câteva zile şi să fugă înapoi în străinătate, însă oamenii legii l-au săltat de la locuinţa mamei sale.
Singurul care a mai rămas în libertate, fiind de asemenea fugit din ţară, este Ion Pop (41 de ani), patronul discotecii de la Măzănăeşti.
Pop a primit 18 ani de închisoare şi se află şi el pe lista urmăriţilor internaţional, prinderea lui fiind doar o chestiune de timp.
Au primit împreună pedepse de 60 de ani de închisoare
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fapta s-a petrecut în noaptea de 21/22 mai 2008.
Victima a fost un bărbat din comuna Cornu Luncii, Ioan Cristinel Cajvan. În acea noapte, Cajvan s-a dus împreună cu doi prieteni la discoteca din Măzănăeşti.
În jurul orei 2:00, la term