Începând de astăzi, publicăm, în mai multe părţi, atât în ediţia tipărită cât şi în cea online, un interviu cu Andrei Pleşu: despre ce e de făcut cu ţara, despre „Dilema veche”, despre blogging, mai multe.

Soarta ziaristului în mileniul al III-lea - totul trebuie făcut repede şi totul încape, dramatic, sub o singură unitate de măsură: ratingul. Câţi oameni vor citi, deci, articolul acesta? Intrăm totuşi în Colegiul Noua Europă, pe Strada Plantelor din Bucureşti, fără nicio grijă. Am venit pentru un interviu cu Andrei Pleşu. Este un interviu care s-ar citi şi dacă ar cuprinde câteva pagini de tăceri. Articolele sale publicate în blogul de pe adevarul.ro primesc întotdeauna atingerea magică a viralului. E bine. Lipsiţi de orice presiune, am ajuns să îi punem lui Andrei Pleşu întrebări care nu i s-au mai pus înainte. Am vorbit despre ţară, despre revista cu care se confundă, şi care tocmai a împlinit frumoasa vârstă de douăzeci de ani, şi chiar despre prezenţa sa în viaţa publică a Interentului. N-o să vă vină să credeţi, dar într-un anumit context am ajuns să îl întrebăm pe bloggerul nostru şi de ce nu s-a sinucis până acum. Răspunsurile sale vor circula, de acum înainte, ca maxime. După ce a lucrat cu toţi preşedinţii României de după 1989, Andrei Pleşu anunţă că dacă o fi Crin Antonescu următorul, nu-i rămâne decât să fugă cât o vedea cu ochii, deşi este cunoscută aversiunea domniei sale pentru un asemenea efort fizic.

Ce facem cu România, domnule Pleşu?

Eu cred că din România, la ora asta, lucrul care lipseşte în cel mai înalt grad - şi măsor bine cuvintele, iar unii o să se mire că tocmai eu fac această declaraţie - este patriotismul. Prin patriotism înţelegând, însă, nu să răcneşti cu lacrimi în ochi, „noi suntem români”, nu să te îmbeţi la chefuri de Craciun şi să îţi aduci aminte de Ştefan cel Mare, nu să vorbeşti despre ţărişoară, ci s