Un sistem geotermal care prin intermediul unor sonde transferă de la o adâncime de câteva zeci de metri căldura din sol în calorifere.
Ştirile despre majorarea preţului la gazele naturale şi cărbune nu îl mai îngrijorează pe inginerul Serghei Cocârlă din Chişinău, care de mai mulţi ani îşi încălzeşte gospodăria pe timp de iarnă şi o răcoreşte pe timp de vară folosind energia termică a pământului.
Recunosc, până la întâlnirea cu Serghei Cocârlă nu bănuiam că sub pământul îngheţat bocnă s-ar putea găsi soluţia pentru încălzirea locuinţelor pe timp de iarnă.
Pompele de căldură sunt utilizate pe larg în Europa, îmi explică inginerul, în Republica Moldova însă cu timiditate îşi fac loc în casele oamenilor: „În momentul când am început construcţia unei case de locuit, mi-am pus întrebarea: cât mă va costa întreţinerea acestei locuinţe? Şi când am făcut un calcul simplu mi-am pus mâinele în cap, mai ales că mă ocup cu construcţia reţelelor de gaze şi ştiu dinamica de creştere a preţurilor la resursele energetice. De aceea mi-am dat seama că asta va fi o povară nu pe un an, doi, ci pe toată viaţa. Deja aici a intrat în rol gândirea de inginer ca să găsesc o soluţie.”
Soluţia a venit, metaforic vorbind, din pământ. Serghei Cocârlă este primul inginer din Republica Moldova care şi-a instalat în ogradă un sistem geotermal care prin intermediul unor sonde transferă de la o adâncime de câteva zeci de metri căldura din sol în calorifere.
Serghei Cocârlă: „Am început în 2006. A fost foarte greu pentru că în acea perioadă la noi în Moldova nimeni nu ştia de chestiunile acestea. Singur am făcut un proiect şi după asta l-am implementat.”
Europa Liberă: Şi care sunt economiile?
Serghei Cocârlă: „Vă dau exemplu, luna trecută mi-a venit o factură de 4 mii de lei pentru toată casa, folosind un re