Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii clujeni, repetenţi la posturile-cheie din Parlament. "Se balcanizează ţara" VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, joi 14 februarie 2013 ·

În ciuda scorurilor bune la alegeri, mulți parlamentari clujeni nu au reușit să obțină poziţii importante în comisiile de specialitate în Parlament, arată o analiză publicată astăzi de mai multe ONG-uri clujene.

"Aparent, nu e nicio problemă, dar dacă vom compara situaţia cu alte regiuni - Nord-Est sau Bucureşti - vedem că majoritatea funcţiilor importante din comisii se regăsesc în aceste zone", spune Florin Şomodi, unul dintre membrii echipei de ONG-işti care a realizat studiul. "La nivel de Cluj există doar doi reprezentanţi în comisiile de învăţământ ale Camerei Deputaţilor şi mi se pare puţin ciudat, o anomalie în contextul în care Clujul este un atât de mare centru universitar. În regiune sunt şi alte universităţi, în Oradea sau Baia Mare, care ar putea împinge spre Parlament personalităţi care să le susţină interesele".

"Ne face să ne punem întrebări: în ciuda acestui număr impresionant de voturi cules de deputaţi şi senatori, chiar dacă se întâmplă să fie la al doilea mandat, ocupă poziţii atât de modeste.

În Cluj, numărul persoanelor cu drept de vot ajunge la peste 600.900 de persoane, dar prezenţa la scrutin a fost de 210.000. Întreaga regiune de dezvoltare Nord-Vest are doi preşedinţi de comisie în Senat, trei vicepreşedinţi în Camera Deputaţilor, trei secretari de comisii în Camera Deputaţilor şi alţi doi în Senat, şi 43 de membri în Camera Deputaţilor, respectiv 21 membri simpli în comisiile Senatului. Clujul are un vicepreşedinte la Comisia Juridică şi un secretar altă comisie, în rest membri simpli.

În plus, adaugă preşedintele Consiliului Civic Local, bancherul Iosif Pop, în comisia pentru tehnologia informaţiei Clujul nu este deloc reprezentat, deşi, aşa cum este recunoscut aproape unanim, oraşul este un hub important pentru această industrie. "De aşa o ramură, Clujul ar trebui să se prindă cu dinţii", spune Iosif Pop.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 4 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 5 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 9 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°