Preşedintele Traian Băsescu a ajuns joi după-amiază la Primăria Cluj-Napoca, fiind întâmpinat de primarul Emil Boc în faţa instituţiei.
Cei doi au intrat în sediul Primăriei, iar pe holul instituţiei şeful statului a fost întrebat de jurnalişti cum a fost drumul de la Mănăstirea Rohia spre Cluj-Napoca, el răspunzând că drumul este bun, este reabilitat.
Traian Băsescu a precizat că se află la Primăria Cluj-Napoca pentru că a dorit să vină aici după ce a fost la Mănăstirea Rohia.
Şeful statului a urcat împreună cu Emil Boc în cabinetul acestuia, unde se afla şi preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda.
Potrivit unor surse locale, după întâlnirea de la Primărie Traian Băsescu va mânca la restaurantul unui hotel de cinci stele din Cluj-Napoca, alături de mai mulţi lideri ai PDL Cluj, iar în jurul orei 19.00 ar urma să plece cu un avion spre Bucureşti.
Traian Băsescu a ajuns la Cluj venind din Maramureş, unde a fost la Mănăstirea Rohia.
Preşedintele a mers la Mănăstirea Rohia împreună cu soţia sa, pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului stareţ al mănăstirii Serafim Man, în vârstă de 77 de ani, care a încetat din viaţă în noaptea de marţi spre miercuri.
Serafim Man a fost duhovnicul lui Traian Băsescu.
Părintele Serafim Man a fost şi duhovnicul lui Nicolae Steinhardt, pe care l-a tuns în monahism. Serafim Man a fost stareţ al Mănăstirii Rohia între 1973-1984.
În anii anteriori, şeful statului a vizitat de mai multe ori Mănăstirea Rohia din Maramureş, una dintre aceste vizite având loc în ianuarie 2007. Atunci, călugării i-au făcut cadou lui Traian Băsescu mai multe cărţi scrise de părintele Nicolae Steinhardt.
Preşedintele Traian Băsescu a ajuns joi după-amiază la Primăria Cluj-Napoca, fiind întâmpinat de primarul Emil Boc în faţa instituţiei.
Cei doi au intrat în sediul Primăriei, iar pe holul instituţiei