Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primele operaţii de epiduroscopie din Europa de Est, realizate la o clinică din România

Publicat in Mediafax, joi 14 februarie 2013 ·

Cinci pacienţi diagnosticaţi cu hernii de disc, discopatii lombare şi sindrom post-laminectomie după multiple operaţii pe coloană au fost trataţi joi, în premieră, prin epiduroscopie, o procedură minim invazivă, realizată prin ablaţie cu laser în România.

Aproximativ jumătate din populaţia României suferă de afecţiuni ale coloanei vertebrale, iar şase din zece adulţi acuză dureri de spate mai mult sau mai puţin severe, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Herniile de disc, spondilartropatiile şi degenerările sacroiliace sunt cele mai frecvente patologii ale coloanei vertebrale, care necesită proceduri eficiente de tratament.

Cinci pacienţi diagnosticaţi cu hernii de disc, discopatii lombare şi sindrom post-laminectomie după multiple operaţii pe coloană au fost trataţi, joi, prin epiduroscopie în cadrul unei clinici de angiografie şi terapie endovasculară.

Echipa de specialişti a fost condusă de dr. Ovidiu Nicolae Palea, prof. dr. Peter Selgado şi prof. dr. Hector Segaldo (Spania), se precizează în comunicat.

Realizate în premieră pentru Europa de Est, epiduroscopiile au fost asistate de medici din Slovacia, Croaţia, Spania şi România.

"Realizarea primei epiduroscopii în România este un pas important pentru diagnosticarea şi managementul durerii. Spre deosebire de intervenţiile clasice, epiduroscopia este minim invazivă, iar pacientul merge acasă în aceeaşi zi. Procedura implică anestezie locală, iar câteva dintre afecţiunile tratate sunt herniile de disc, discopatiile lombare, cicatricilor post-operatorii lombare şi durerile de spate cronice premergătoare herniilor de disc. Intervenţiile de astăzi au fost un succes şi sperăm că acest tip de tratament să fie accesat de cât mai multe persoane, date fiind numeroasele avantaje pe care le aduce", a declarat dr. Ovidiu Nicolae Palea, medic ATI şi terapia durerii.

Epiduro

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum o ora
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum o ora
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 52 minute
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum o ora
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 9 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 9 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 4 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

2°/7°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
vin.

4°/5°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°