Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce nu auzi niciodată de la doctorul tău: Lucrurile pe care medicii îşi doresc să le poată spune pacienţilor

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 14 februarie 2013 ·

Există câteva lucruri care ne-ar putea schimba viaţa, dar pe care doctorii evită să ni le spună, fie pentru că pe unele s-ar putea să nu le înţelegem dacă nu suntem pregătiţi în prealabil, fie pentru că ne-ar putea face să ne simţim prost în privinţa propriei persoane.

Cinci directori medicali divulgă cele mai importante astfel de lucruri în lista următoare.

Locul tău de muncă te omoară

Deşi e dificil, având în vedere situaţia economică, să îi spui direct pacientului că trebuie să îşi găsească un alt loc de muncă, de cele mai multe ori e necesar pentru evitarea unor afecţiuni grave de sănătate. Potrivit lui Annabelle Volgman, director medical al Centrului pentru femei Rush Heart din Chicago, stresul poate avea consecinţe cardiovasculare serioase, scrie Huffington Post.

“Recent am avut un pacient cu palpitaţii, aşa că i-am dat un dispozitiv care să-i monitorizeze inima”, povesteşte ea. “Într-o zi am observat o aritmie potenţial periculoasă pentru viaţa ei şi am sunat-o imediat: Mi-a spus că şeful ei tocmai îi ceruse să muncească mai mult decât o făcea deja. Când i-am explicat ce îi făcea stresul sănătăţii ei, a decis să schimbe locul de muncă – iar o lună mai târziu se simţea mult mai bine. Concluzia este că dacă nu schimbi situaţia care provoacă stresul te expui la un risc de atac cerebral, infarct, chiar moarte cardiaca subită.”

Soarele îţi face rău. Punct.

Motivele vehiculate pentru expunerea îndelungată la soare – aspectul plăcut oferit de bronz, vitamina D din razele ultraviolete – pălesc în faţa riscurilor implicate de aceasta, mai ales în cazul celor cu o mai mare predispoziţie pentru cancerul de piele, explică Robert Kirsner, director medical, şef al secţiei de dermatologie la spitalul Universităţii din Miami:

“Dar problema este că mulţi pacienţi ar ignora sfatul. Adaptările comportamentale au nevoie de timp. Aş

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°