F. Scott Fitzgerald are o zicală faimoasă: „Nu există actul al doilea în vieţile americanilor“. Cariera uimitoare (şi, cred, neterminată) a lui Hillary Clinton – de la Primă-Doamnă a Statelor Unite la senator şi la candidat la prezidenţiale, apoi la secretar de stat în administraţia celui care a învins-o – dovedeşte că Fitzgerald nu se putea înşela mai tare.

Astăzi, când Clinton este pe punctul de a-şi părăsi biroul, au apărut numeroase speculaţii privind faptul că ea se pregăteşte să îi succeadă preşedintelui Barack Obama în 2016. Hillary Clinton a avut parte nu numai de un al doilea act, dar şi de un al treilea – şi milioane de americani vor să-i scrie un al patrulea.

Cei patru ani în care Clinton a fost unul dintre diplomaţii de top ai Americii i-au conferit un statut emblematic, pe care l-a meritat din plin. În timpul mandatului ei, două dintre cele mai lungi războaie din istoria Statelor Unite s-au încheiat, alianţele Americii au fost revigorate, iar femeile tinere de pretutindeni au fost încurajate să-şi urmeze visele – fie că a fost vorba de cariera academică, de afaceri sau de politică. Parcursul ei este un record ce o plasează în rândul secretarilor de stat cu cele mai impresionante cariere de după război – Dean Acheson, Henry Kissinger şi James Baker.

Poziţia de secretar de stat are o miză globală. Nu cere doar o viziune coerentă asupra felului în care funcţionează lumea şi a locului în care se plasează interesele naţionale în ordinea internaţională, ci şi aptitudini politice, rezistenţă, coordonare şi, mai cu seamă, curaj. Clinton şi-a folosit toate aceste calităţi şi a reuşit să obţină maximul.

În mijlocul celor două războaie şi al ascensiunii Asiei, Clinton s-a confruntat cu trei sarcini majore, cărora orice secretar de stat trebuie să le facă faţă: stabilirea principalelor provocări, dezvoltarea unei strategii viabile, care să a