Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare şi-a prezentat ieri bilanţul pe anul 2012, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în comun de directorul centrului, Felician Pop, şi preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef. Cu sediul retrocedat de instanţă foştilor proprietari, Casa Creaţiei, rămasă fără casă, se va muta pe strada Gabriel Georgescu, într-un spaţiu pus de autorităţi la dispoziţia unei fundaţii, care în prezent nu mai activează. “Am identificat un spaţiu, este un imobil spaţios, care are şi o curte, în care ar putea fi amenajată şi o scenă”, a afirmat preşedintele CJ, Adrian Ştef.
În 2012, Centrul sătmărean a organizat 108 manifestări culturale, la care au participat aproximativ 98.000 de persoane. Peste douăzeci de manifestrări folclorice, două lansări de CD cu muzică populară, şase lansări de carte, 47 de manifestări culturale şi 32 de vernisaje de expoziţii ale artiştilor plastici sătmăreni completează bilanţul instituţiei pe anul trecut.
Directorul Felician Pop a afirmat că îşi doreşte înfiinţarea unei noi reviste culturale, “Conjuncţii Culturale”, care să deschidă viaţa culturală sătmăreană spre întreaga ţară, şi la care să colaboreze oameni de cultură importanţi, din Satu Mare, din ţară şi de peste hotare. Organizarea unui concurs între localităţi, în care să fie angrenaţi interpreţi şi ansambluri folclorice, cu premii consistente, dar şi organizarea Zilelor Culturii Sătmărene la Bucureşti se numără de asemenea pe lista obiectivelor Consiliului Judeţean şi ale conducerii Centrului.
Conferinţa de presă nu a fost lipsită de momente amuzante. Preşedintele Adrian Ştef a receptat cu umor o solicitare a directorului Felician Pop, care a cerut o maşină pentru instituţie. “O căruţă ar fi mai potrivită pentru această zonă a folclorului şi tradiţiilor”, a spus Ştef, după c