Bio Cercetător al Institutului de Cercetări Socio Umane Gheorghe Șincai al Academiei Române din Târgu-Mureș, doctor in istorie al Universității Central Europene din Budapesta cu specializare în istoria comunismului. A fost cercetator asociat în institute academice din Oxford, Mainz, Padova, Budapesta și București cu teme de cercetare legate de istoria Centrului și Estului Europei. În 2006 face parte din echipa de experți care alcătuiește raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. A scris și conferențiat în țară și în străinătate pe tema relației dintre stat și biserică în perioada comunistă, istoria istoriografiei, rememorare, memorie și teoria istoriei.

Cu zece ani în urmă un grup de cercetători ai Institutului de Psihologie al Universității din Hanovra a condus un studiu asupra modului în care trei generații de germani își amintesc trecutul nazist – bunicii – participanți activi, copiii lor, prima generație de după război și nepoții. Ipoteza cu care studiul pornise la drum era că într-o perioadă de timp care depășise două generații societatea germană începea să se distanțeze și să privească obiectiv trecutul. Echipa de cercetători condusă de Harald Welzer este însă surprinsă să descopere că modul în care aceste generații privesc trecutul diferă de percepția avută de specialiștii. Rezultatele sunt publicate sub titlul Opa war kein nazi (bunicul nu a fost nazist). După cum reiese din titlu, cea mai interesantă reacție față de trecut o are cea mai tânără generație – cea a nepoților. Deși sunt probabil foarte bine informați asupra nazismului, fiind beneficiarii unei politici educaționale, sociale și culturale dezvoltată de-a lungul unei jumătăți de secol și care îi face să își cunoască trecutul ei sunt cei care, confruntați cu amintirile bunicilor, sunt gata să opereze distincții între german și nazist, între familie și s