Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MIHAI BENDEAC este jurat la „România dansează”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 februarie 2013 ·

Alături de CRBL și de Monica Petrică, prim-balerină a Operei Naționale București, actorul va juriza numerele concurenților.

„România Dansează”, cea mai nouă producţie marca Antena 1, ce va fi difuzată începând cu luna martie, şi-a desemnat juriul. Monica Petrică, CRBL şi Mihai Bendeac sunt juraţii celui mai fresh format de televiziune dedicat dansului.

“România Dansează” are la bază formatul “Got To Dance”, program lansat în 2009 în Marea Britanie, care a ajuns deja la sezonul 4. Succesul acestui talent–show se bazează pe emoții, senzații, trăiri toate transmise de oameni obișnuiți prin intermediul dansului. După ce a străbătut ţara în lung şi în lat în căutarea celor mai buni dansatori, caravana „România Danseazã” va aduce în faţa juriului începând de luni, 18 februarie, românii care știu să facă show, adoră să danseze și mai ales visează să fie văzuți de o țară întreagă.

Dacă CRBL şi Monica Petrică, prim-balerină la Opera Naţională Bucureşti, vor juriza strict din punct de vedere al coregrafiei, ritmului, muzicii şi al stilului, Mihai Bendeac îşi va asuma rolul spectatorului avizat, care nu are studii de specialitate în domeniu. Concursul are ca primă regulă diversitatea, astfel că vom vedea oameni de toate vârstele şi toate stilurile de dans posibile.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Opozantul rus în exil Ilia Iaşin, plasat pe lista „persoanelor căutate penal” de Moscova

HotNews acum 41 minute
Opozantul rus în exil Ilia Iaşin – eliberat într-un schimb de deţinuţi între Moscova şi Occident în august – a fost plasat pe lista „persoanelor căutate” în Rusia, potrivit unor date de la Ministerul rus de Interne, consultate miercuri de AFP, potri

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum o ora
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun - VIDEO

News.ro acum o ora
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun d

Bărbat fără permis, prins beat la volanul unei mașini furate, cu o viteză de 167 km/h în oraș

HotNews acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. El a furat un autovehicul, a plecat cu acesta din judeţul Prahova către Braşov şi a fost înregistrat cu aparatul radar conducând cu 167 de kilom

Soţia fostului ministru al Agriculturii Petre Daea, obligată la cheltuieli de judecată după ce a cerut ordin de protecţie împotriva soţului şi a renunţat, după trei zile de la introducerea acţiunii în instanţă

News.ro acum o ora
Camelia Luchian, soţia fostului ministru al Agriculturii Petre Daea, are de plătit cheltuieli de judecată în valoare de 1150 lei, după ce a cerut în instanţă ordin de protecţie împotriva soţului şi a renunţat după trei zile de la introducerea acţiun

Domeniul schiabil din Sinaia, închis în ziua de Crăciun din cauza viscolului

HotNews acum 4 ore
Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, situat la 2.000 de metri altitudine, în Munţii Bucegi, este închis în ziua de Crăciun. Administratorii pârtiilor au anunţat că, din cauza viscolului, instalaţiile de transport pe cablu nu pot funcţiona în condi

Redacția G4Media vă urează Crăciun fericit!

G4Media acum 7 ore
Redacția G4Media vă urează Crăciun fericit și sărbători în liniște alături de cei dragi, cu bucurie, speranțe si sănătate! Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/5°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°