Printre personalitățile României contemporane se cuvine numărat și Theodor Lavi. O demonstrează volumul de scrisori editat de Mihaela Gligor și de Miriam Caloianu, Theodor Lavi în corespondență (Cluj-Napoca, Presa Culturală Clujeană, 2012, 500 p.), care cuprinde epistole trimise și primite de acest autor interbelic, adept al sionismului, arestat între 1950 și 1957 și emigrat în Israel după doi ani de la eliberarea lui. Acti­vitatea lui intelectuală a inclus pregătirea în domeniul psihologiei, doctoratul în pedagogie (1934), colaborarea la mai multe publicații dintre războaie (precum Adam, Știri literare și Ecoul evreiesc) și cărți tratînd Istoria sionismului (1934) ori antologia Israel în lume: contribuția evreilor în toate domeniile de activitate (1939). Bilanțul activității cărturărești interbelice a lui Theodor Löwenstein, cum se numea pe atunci, încă, cel ce urma să își schimbe numele în Lavi, după plecarea din țară, arată nu doar o afirmare publică deplină și diversificată pînă la începutul războiului, ci și un climat permisiv, tolerant pe moment cu minoritatea etnoculturală evreiască, nedeteriorat deocamdată grav, chiar dacă nu lipsit de tensiuni și evoluții negative. În orice caz, autorul a scăpat cu bine de dictaturile brune, intrînd în detenție abia în vremea stalinismului, motiv care a și contribuit substanțial, alături de crezul lui sionist mai vechi, la expatrierea postbelică. Ajuns în Israel, Lavi și-a legat numele și activitatea de Institutul Yad Vashem și, în anii ’70 ai secolului trecut, a publicat revista Toladot, ajunsă faimoasă de la primul ei număr, prin inițierea „dosarului Mircea Eliade“. Totodată, același Theodor Lavi a înființat, pe lîngă Universitatea din Ierusalim, un centru pentru studierea istoriei evreilor din România, lucrînd voluntar în cadrul acestuia după pensionare și punînd bazele unor colecții de publicații, documente și epi