Preşedintele Traian Băsescu îi acordă circumstanţe atenuante ambasadorului României în Marea Britanie, Ion Jinga, după interviul la CNN care a scos la iveală stângăcia dimplomatului în exprimarea în limba engleză. În opinia preşedintelui neajunsurile au apărut pentru că Ion Jinga nu a ales să vorbească în franceză.
"E prea aspru judecat. Jinga e un perfect vorbitor de limbă franceză. Mie îmi pare rău că n-a vorbit în limba franceză, cine îl oprea? Eu nu l-aş condamna", a spus preşedintele la B1, el însuşi criticat de-a lungul timpului pentru unele intervenţii publice în limba engleză.
Intervenţia lui Ion Jinga care a stârnit critici la Bucureşti, dar a atras şi susţinerea la unison a politicienilor, a avut loc marţi seara la CNN, când ambasadorul a încercat să dea explicaţii legate de nevonovăţia României în scandalul cărnii de cal.