STRADA CUŢITUL DE ARGINT

Copil fiind, mă ţineam după ei,

cei doi bătrâni orientali, niciunul din ei

nu zicea „asta-i aşa sau aşa”, nu foloseau nume,

nu caracterizau nimic, vorbeau despre tutun

şi cafea, se mirau de viermele măsurător pe copac.

Îi urmam învăluit în mânie,

în fulgerul şi-n fumul ei,

lansat de-atâtea ipoteze-asupra lumii,

de care nu izbuteam să scap.

Bătrânii nu descriau oameni, nici întâmplări,

nu trăgeau concluzii, lăsau totul nelămurit, radios,

fumau, îşi masau picioarele gălbii de vechime.

Un inginer îmi arătase planuri ale oraşului

în pavajul pieţei,

important era însă altceva:

să miros piatra,

ea să devină floare, simpla ei frumuseţe

să-mi sature foamea,

sorbit de magie, să pot uita materia,

ştiind ce înseamnă cercul hranei,

îmi amintesc prea bine.

Bătrânii-şi urmau drumul prin urbe,

din strada Puţul de piatră

până la strada Cuţitul de argint,

pierduţi într-o convorbire fără capăt,

neocolind nicio uliţă sau şosea,

îndurând vorbe de cantori şi cuţite de ţigani.

Îi urmam, să văd cum cântăresc aerul,

cum scot din straiţe bezele, musaca, tzatziki,

la nesfârşit. Îmi făceau semn

să m-apropii, să iau,

eram degustători, împreună,

proviziile nu se terminau niciodată,

trăiam , fără-a afla nimic,

în viaţa transformată.

ÎNTR-UN MĂR

Locuieşte-ntr-un măr,

în chiliile arcuite din sâmburi,

pe solul forjat şi smălţuit

de flori vulcanice şi minereuri,

cu ochii ţintă la zidirea

de la sine-a frumuseţii.

Într-un măr, în sâmburii lui,

durează-ţi casă aspră,

virginală, ca vizuina

unei mici lighioane imobile @N_P