Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe muzica celor de la Guess Who, societatea civilă le cere parlamentarilor onoare în promovarea democraţiei

Publicat in Observator de Constanta, sâmbătă 16 februarie 2013 ·

Coaliţia 52 a prezentat, la Constanţa, direcţiile pe care politicienii, dar şi restul cetăţenilor trebuie să le urmeze în democraţie

Activitatea parlamentarilor constănţeni a fost discutată, vineri, la Constanţa de către membrii Coaliţiei 52. „În calitate de reprezentanţi şi membri ai Coaliţiei 52, respectiv de reprezentanţi ai grupurilor legitime de interese din judeţ şi regiune, avem determinarea, capacitatea şi puterea de a reprezenta profesional şi concertat, interesele judeţului şi ale regiunii, în acord cu misiunea coaliţiei, utilizând pârghiile legale care stau la baza democraţiei participative în România, în principal legea nr.52 / 2003 privind transparenţa decizională. În această calitate, de reprezentanți ai grupurilor legitime de interese din judeţ şi regiune, noi, reprezentanţii Coaliţiei 52, am efectuat o analiză a actualelor mandate ale parlamentarilor aleşi, la data validării lor, pe judeţe şi în regiune, prin corelaţie cu funcţiile obţinute de aceştia, în scopul identificării potenţialului lor de a sprijini realizarea intereselor şi obiectivelor strategice ale judeţului şi regiunii”, a fost explicaţia lui Iulian Gropoşilă, membru al Coaliţiei pentru acest demers.

Concret, liderii Coaliţiei 52 îşi propun ca politicienii să conştientizeze ideea de democraţie, să nu-şi uite responsabilităţile faţă de societatea civilă şi să folosească toate pârghiile pe care le au pentru transmiterea mesajului corect către cei pe care îi reprezintă. „Ruptura dintre cetăţeni şi factorul decizional este o luptă profundă care va duce la ruperea procesului pe care îl numim democraţie. Nu avem pârghii şi nu am învăţat regulile democraţiei. Tragem un semnal de alarmă pentru a lua act despre deciziile care se impune să le luăm. Noi suntem cei care trebuie să facem ceva. Campaniile pe care le vom face vor pune amprenta profesionalismului pe direcţia ce trebuie s-o

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 32 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 24 minute
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 37 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 38 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 5 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°