Start la „Petreceri de Vis”, la Expo Arad Internaţional. Cea de-a şasea ediţie a târgului specializat de nunţi a debutat, ieri, în complexul expo- ziţional al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură cu prezentări ale celor mai noi tendinţe în materie.
Specialişti din ţară şi din Ungaria vin în întâmpinarea celor mai exigente şi extravagante dorinţe ale viitorilor miri, cu ultimele noutăţi şi tendinţe atunci când vine vorba despre alegerea rochiei de mireasă, a costumului de mire, a ţinutelor de seară dar şi a pantofilor, bijuteriilor şi accesoriilor potrivite, a aranjamentelor florale, a locaţiilor pentru petreceri, serviciilor foto, video şi sonorizare, precum şi a alegerii coafurii şi machiajului potrivit. Nu lipsesc de la cea de-a şasea ediţie a târgului „Petreceri de Vis” nici ofertele agenţiilor de turism, ale firmelor de catering sau ale producătorilor de torturi şi prăjituri. Multitudinea propunerilor aduse în expoziţie de cei 70 de expozanţi culminează, însă, cu prezenţa la Arad a unei maşini de epocă, dedicate mirilor care vor opta pentru o nuntă vintage. Nelipsite în târg sunt surprizele şi premiile ce le vor fi oferite vizitatorilor de organizatori şi expozanţi. Premiile puse la bătaie constau reduceri la jumătate de preţ pentru rochiile Sposa Toscana, ședințe foto înainte de nuntă, o ședință foto „Trash the Dress”, machiaj pentru mireasă sau un abonament pentru un cuplu la un club de fitness și wellness. Pentru ca succesul petrecerii să fie garantat, organizatorii au pregătit şi un program conex atractiv, cu prezentări de rochii de mireasă şi rochii de seară, concerte live, spectacol cvintet de coarde și pian, demonstraţii de coafură şi machiaj, degustări de prăjituri, demonstraţii şi degustări de cocktailuri. Cei care doresc să se bucure de atmosfera de vis a târgului de nunţi o mai pot face astăzi, între orele 10.00 şi 20.00 şi mâin