Grăsimile
Bune
Uleiul de rapiţă
Cel presat la rece conţine un amestec bine dozat de acizi graşi Omega 3, 6 şi 9, putând fi întrebuinţat şi la prăjit.
Sardelele
În ele se găsesc acizi graşi Omega 3 uşor de valorificat de organismul nostru, iar încărcarea cu substanţe toxice este relativ redusă.
Măslinele şi uleiul de măsline
O combinaţie bună de acizi graşi.
Rele
Mâncărurile gata preparate, croasantele, fursecurile
Grăsimile prelucrate industrial prin hidrogenare deţin o pondere importantă în produsele de acest tip.
Uleiurile vegetale stătute
Expunerea la lumină şi contactul cu aerul le fac să-şi piardă atât proprietăţile sănătoase, cât şi gustul.
Cârnaţii, parizerul, crenvurştii
Sunt adesea preparaţi din resturi de carne sau grăsime şi conţin aditivi improprii pentru consum.
Multă vreme grăsimile au fost puse la zid, fiind acuzate că îngraşă, că îmbolnăvesc inima şi sistemul circulator. Însă, după ce americanii şi europenii au adoptat pe scară largă o alimentaţie săracă în grăsimi, incidenţa afecţiunilor ce ar fi trebuit să fie astfel prevenite a crescut dramatic, iar supraponderalitatea a continuat să câştige teren. În prezent, se consideră că una dintre cauzele acestui fenomen o constituie consumul masiv de zahăr şi alţi carbohidraţi, cu care au fost înlocuite grăsimile. Deocamdată, specialiştii n-au ajuns la o unanimitate de opinii, tema grăsimilor din alimentaţie rămânând una dintre cele mai controversate în rândul nutriţioniştilor. Un lucru este sigur: multe grăsimi ne sunt indispensabile. Unele aduc beneficii sănătăţii, altele reprezintă surse neutre de energie şi material de construcţie pentru celule. Doar cu câteva grăsimi trebuie să fim prevăzători.
Nerecomandabile
Grăsimile hidrogenate nu sunt sănătoas