Ştiam că suntem o naţie de tâmpiţi, dar nici chiar aşa, în proporţie de două treimi! Şi nu mă refer la câţi pică bacul, cu toate că şi melcul ăsta aleargă pe acelaşi culoar. Simt că deja vă sare muştaru’, dar lăsaţi!, că a fi tâmpit nu este chiar cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla. Nu înseamnă decât prost, idiot, imbecil, dobitoc, stupid, buimac, năuc, zăpăcit, tont, nătărău, nătâng, netot, nerod… Ce, e mai bine să fii hoţ? Ticălos?! Sau criminal!? Cum ar fi să fim o naţie de criminali, ai?, că mintea mea refuză să conceapă aşa ceva. Vedeţi, aşadar, că totul e relativ, iar a fi o naţie de tâmpiţi începe să devină, cum să zic?, dacă nu simpatic, cel puţin, suportabil.
Dar toate astea sunt vorbe de clacă, aşa că hai s-o dăm pe cifre oficiale: “în 2012 la numărul unic de urgenţă 112 au fost primite şi tratate 18665852 apeluri, dintre care 31,62% au fost reale şi 68,38% false”. Deci, grosso modo, trei sferturi dintre cetăţenii României folosesc 112 la mişto. De fapt, mai îndulcim tonul nu?, e vorba de apeluri, nu de apelanţi, ceea ce înseamnă cu nu avem 12763709 (68,38% din 18665852) de tâmpiţi, ci 12763709 de apeluri tâmpite. Evident, numărul tâmpiţilor care dau apeluri tâmpite este mai mic decât al apelurilor tâmpite, în sensul că un tâmpit poate să dea mai multe apeluri tâmpite. Asta zic eu acum, prezentând corect şi analizând înfierbântat de jenă, dar la rece, situaţia, însă percepţia generală, la noi şi în străinătate asta e – trei sferturi dintre români sunt tâmpiţi, fiindcă dau telefoane tâmpite la 112, uite nişte verdicte simpatice: „loviţi în cap (…) ţară de cretini (…) atât de mulţi idioţi (…) românii… fără creier (…) civilizaţie… în mijlocul Africii”.
Dar ştiţi că procentul ăsta e foarte bun? Păi, imaginaţi-vă că în primii ani după introducerea lui 112, în 2005, ponderea apelurilor tâmpite era de 90%… Vă daţi seama că 9 din 10 apeluri e
