Telespectatorii împreună cu juriul de specialişti vor alege, pe parcursul a două semifinale, melodiile care vor concura apoi în finala de pe 9 martie.
După un tur de forţă prin ţară – Iaşi, Cluj, Timişoara, Craiova – unde s-a desfăşurat preselecţia pieselor înscrise în concursul Eurovision 2013, astăzi juriul a încheiat cea de-a doua şi ultima zi de audiţii la Bucureşti.
Dintre cele 32 de melodii calificate, telespectatorii împreună cu juriul de specialişti vor alege, pe parcursul a două semifinale (23 şi 24 februarie), melodiile care vor concura apoi în finala de pe 9 martie. Toate cele trei spectacole – semifinalele şi finala vor fi transmise în direct de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe www.tvrplus.ro.
Ataşat găsiţi lista completă a celor 32 melodii calificate la selecţia naţională Eurovision 2013, listă ce cuprinde nume deja iubite de publicul român, dar şi tineri interpreţi mai puţin cunoscuţi.
„Deşi iniţial am anunţat un număr de maxim 28 de piese pentru semifinalele Eurovision, calitatea melodiilor înscrise în preselecţie a determinat juriul să accepte un număr mai mare. Vor fi 32 de melodii care se vor întrece în semifinale, din fiecare semifinală calificându-se apoi câte 6. Toate cele 32 de melodii vor putea fi ascultate şi vizionate de fanii Eurovision pe www.tvr.ro/eurovision începând de luni, 18 februarie.”, a declarat Dan Manoliu, manager de proiect Eurovision, imediat după încheierea preselecţiilor.
Nepoata lui Carlos Santana – Renee Santana -, Robert Turcescu şi trupa, Luminiţa Anghel, Elena Cârstea, Electric Fence, Tudor Turcu, Cezar Ouatu, Alin Văduva, Andrei Leonte se numără printre cei pe care îi vom vedea pe scena concursului Eurovision 2013.
Printre cei care s-au înscris în concursul Eurovision, care au participat la preselecţii, dar nu s-au calificat, se numără: Raluca Ocneanu, Irina Tănase (fostă conc