Tensiune arterială brusc mărită, de unde o aveam, cum spune Ligia, „ca un pisoi”. Să fie faptul că în ultimele zile n-am avut medicamente, sau se explică prin acela că fata care mi-a luat-o e drăguţă foc ?
Cum T încearcă să scrie un articol despre Janusz Korczak, vorbim despre evrei. Cei mai atenţi şi sensibili la existenţa celorlalţi. Românilor puţin le pasă ce le spui, şi simţi cum te uită de cum v-aţi despărţit. Evreii, nu. Ei pot avea defecte, ca toţi oamenii, dar sensibili sunt. Excepţia, în privinţa defectelor, a fost un băiat pe care nu pot să-l uit. Era atât de ireproşabil, încât puţin anost. Delicateţea făcută om. Şi, cum se întâmplă prea des, soarta l-a pedepsit. L-a trântit un camion de pe bicicletă şi l-a prostit. L-a prostit pe linia firii lui. Din puţin anost, devenise nătâng. Ţi se rupea inima când vorbeai cu el.
Până atunci, făcuse parte din grupa „mea”. Eu, ca elev răsărit, trebuia să am grijă de câţiva colegi. Ne adunam la noi acasă să ne facem temele. La matematică, el, neobservat în clasă, ne scotea din încurcătură. Noi, ceilalţi, jucam ping-pong, iar el rezolva.
Mă trezesc la 4, oră la care n-ai cum să mai adormi. Aprind, să citesc. Am nimerit o carte ca o drojdie, îţi taie cheful să mai trăieşti. Te vezi în ea ca într-o oglindă măritoare, plin de negi.
Sting. E săptămâna lui Bookfest, a traversărilor interminabilei suprafeţe dinspre pavilioane sub un soare strivitor. Şi este, anul ăsta, prea frig ca să te dai jos din pat.
La ştiri, imagini de la Târg. Îmi văd figura emaciată lângă a lui Norman Manea şi a Martei Petreu. Editura, biata, şi-a dat osteneală cu vârf şi îndesat. Ar fi meritat ceva mai vandabil, poate şi mai bun. Oricum, n-am să scot din fleacurile astea noi alt Foc mărunt. Găsesc că Silviu Lupescu mi-a făcut prea multe servicii. E timpul să-i fac şi eu unul, măcar.
