Coperta volumului de poezii Scriitorul vrancean Constantin Duşcă, originar din Putineiu, Teleorman, dar mutat la noi în judeţ de mai bine de trei decenii, a reuşit să scoată cea mai recentă lucrare a sa, volumul de poezii “Alămuri albastre”.
Tipărită anul trecut, dar încă nelansată, lucrarea cuprinde “o serie de trăiri care se referă la viaţă, dragoste, varstă, trecerea timpului, frumuseţea naturii. Este vorba de o metaforă, de o referire la flori, la zorele care încantă ochiul şi sufletul prin forma şi culoarea lor”, după cum ne-a spus autorul. Constantin Duşcă a debutat în 1969 cu poezia “De dragoste” în ziarul local Teleormăneanul, reuşind să apară de-a lungul timpului în variate reviste de specialitate şi ziare generaliste. Mai mult, Duşcă spune că a fost descoperit chiar de scriitorul Zaharia Stancu, tot din Teleorman şi el. “În 1970 am apărut în «Romania Literară» cu o prezentare făcută de Zaharia Stancu. Marele scriitor mă văzuse la un cenaclu unde citisem şase poeme la care Zaharia Stancu a afirmat - «iată marea poezie şi un tanăr care promite»”, a spus Duşcă. Imediat ce volumul va fi scos pe piaţă, acesta va putea fi cumpărat cu circa 7-8 lei. Coperta este semnată de bibliotecara Roxana Făcăoaru, pictoriţă amatoare, dar cu un evident talent în ale acuarelelor. (Sorin TUDOSE)
Iată o mini-poezie scrisă de Constantin Duşcă
Dulce Rătăcire
Rătăcesc stuparii
Printre albine
Pe arii înţelenite
De miere… Coperta volumului de poezii Scriitorul vrancean Constantin Duşcă, originar din Putineiu, Teleorman, dar mutat la noi în judeţ de mai bine de trei decenii, a reuşit să scoată cea mai recentă lucrare a sa, volumul de poezii “Alămuri albastre”.
Tipărită anul trecut, dar încă nelansată, lucrarea cuprinde “o serie de trăiri care se referă la viaţă, dragoste, varstă, trecerea timpului, frumuseţea naturii. Este vorba