Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hai Buldogule, arde-i pisicuța!

Publicat in Catavencii, vineri 15 februarie 2013 ·

Traian Băsescu a semnat un acord de coabitare cu Ponta, dar nu a avut niciodată așa ceva cu Blaga, Berceanu sau Videanu. Blaga e bătrînul camarad care nu s-a repezit niciodată să-i umple paharul, iar asta nu doar pentru că era prea preocupat să-l golească și el pe-al lui, ci pentru că se știu din vremurile în care se jucau cu un procent foarte mic în țărîna politicii românești.

Pe-atunci se vedeau la terasele din Cișmigiu mînați de aceleași vise politice și aceeași poftă nestăpînită de alcool. Dar ceva n-a mers, mai exact Vasile nu și-a făcut acel implant care le permite pedeliștilor să dispară în parchet dacă uitătura șefului o cere și poate că a vrut să fie coleg cu cineva care nu are colegi, ci subordonați. Băsescu nu a avut niciodată parteneri sau aliați, a avut doar scule și curve politice care-și urmăreau propriul interes, chiar dacă din cînd în cînd, pentru igienă, trebuiau să facă gargară cu Mr. Musculo. Ca peste tot, veți spune.

Aliații lui Băsescu au fost întodeauna obedienții, lătrăii de serviciu care fac pe intelectualii de dreapta pentru o ciorbă mîncată la Paris și femeile. Mai ales femeile. Harnice și neobosite, de la Mantale și Boagiu, pînă la Sulfina Barbu, Anastase și Macovei, ele și-au rupt cămeșele și l-au apărat cu sînii goi. Ele i-au lins rănile în vreme ce alții se limitau la a-l pupa în fund cu demnitate. Între ele, ca într-un culcuș, tolănită pe teancuri de bani, a tors dintotdeauna Elena Udrea. Ea și-a atras și cele mai multe mîngîieri din partea stăpînului. Într-adevăr, avea nevoie de afecțiune, dar nu pe cît avea de protecție. Pentru că Elena Udrea nu înseamnă numai Elena Udrea. Mai înseamnă Dorin Cocoș (unul în actele căruia Elena figurează la capitolul "din vînzări anterioare") și parcările din București, înseamnă împrumutul de 3 milioane de euro și Golden Blitz, înseamnă președintele Norvegiei, terenuri prin tot Bucure

Articolul in Catavencii >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar, Ilie Bolojan - „Fiecare român care se va duce la vot va face istorie“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat miercuri, 7 mai 2025, la Summitul Romanian Business Leaders, organizat la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. În discursul său, Șeful Statului a ținut să menșționeze că „vremurile liniști

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Conclavul pentru alegerea noului Papă începe astăzi, 7 mai 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Formula istorică în limba latină care marchează închiderea Capelei Sixtine - 'Extra omnes' - va fi pronunțată de maestrul celebrărilor liturgice pontificale în 7 mai, ziua de începere a Conclavului. Data a fost stabilită în 28 aprilie, de cei aproxi

Bărbatul suspectat că ar fi organizat fuga din România a traficantului Mohamed Amra a fost REPATRIAT în Franța. Acesta se ascundea în Germania

Gandul acum 29 minute
Un bărbat suspectat că ar fi organizat fuga din România a periculosului traficant de droguri Mohamed Amra, a fost repatriat, la data de 6 mai, în Franța, după ce s-a ascuns o vreme în Germania, a transmis Parchetul de la Paris, potrivit FranceInfo.

Ilie Bolojan, preşedintele interimar: Votaţi duminică pentru o României europeană, care munceşte, care înţelege că performanţa se face cu seriozitate şi nu scandal

Ziarul Financiar acum 46 minute
Votaţi duminică pentru o României europeană, care munceşte, care înţelege că performanţa se face cu seriozitate şi nu scandal, a fost mesajul pe care Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României l-a transmis în cadrul Romanian Business Leaders S

Cuplurile infertile care vor să aibă copii ar putea beneficia de un voucher de 15.000 de lei pentru medicamente şi proceduri specifice

Adevarul acum o ora
Cuplurile care se confruntă cu probleme de infertilitate și își doresc să devină părinți ar putea beneficia de un voucher de maximum 15.000 de lei pentru medicamente şi proceduri medicale specifice pe teritoriul României.

Reacţia MAE după ce România şi Bulgaria sunt acuzate că au contribuit la tensiunile care au dus la războiul din Ucraina în documentarul ”Rusia. Kremlinul. 25 de ani”: Preşedintele Putin foloseşte aceleaşi narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare

Ziarul Financiar acum 31 minute
Preşedintele Putin foloseşte aceleaşi narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare, arată MAE, după ce liderul de la Kremlin afirmă că România şi Bulgaria au contribuit la tensiunile care au dus la războiul din Ucr

Război în Ucraina, ziua 1.469. Doi morți la Kiev după atacuri aeriene reciproce. Daune de zeci de milioane de euro la Cernobîl

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Două persoane au fost ucise la Kiev după ce Rusia și Ucraina au lansat, în noaptea de marți spre miercuri, mai multe atacuri aeriene asupra capitalelor lor, informează Reuters. Resturile căzute de la dronele distruse au declanșat incend

Știri România Percheziții de amploare într-un dosar penal de infracțiuni la regimul silvic (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
În această dimineață, 7 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică - Biroul Pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Mureș, împreună cu polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Miercurea Nirajului, pun în aplicare 46 de man

India a atacat Pakistanul. Cât de puternice sunt armatele celor două puteri nucleare

HotNews acum 3 ore
India a lansat miercuri lovituri asupra Pakistanului și a Kashmirului, o regiune cu populație majoritar musulmană, divizată între New Delhi și Islamabad, un atac pe care Pakistanul l-a calificat drept un „act flagrant de război”, în condițiile în ca

Vremea

București
acum

19°
mie.

13°/24°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

10°/14°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/16°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°