Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce schimbări pregăteşte Ministerul Educaţiei pentru elevii din învăţământul primar

Publicat in Covasna Media, vineri 15 februarie 2013 ·

Ministerul Educaţiei propune creşterea numărului de ore de sport în învăţământul primar, pe lângă cele două ore la “Educaţie fizică” fiind prevăzute la clasele pregătitoare, întâi şi a II-a alte două ore la “Muzică şi mişcare”, iar la clasele a III-a şi a IV-a, o oră la “Joc şi mişcare”.

Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică proiectul Planului cadru pentru învăţământul primar prin care propune creşterea numărului de ore prevăzut pentru activităţile care urmăresc stimularea dezvoltării fizice armonioase a elevilor, respectiv educaţie fizică şi muzică.

O noutate a proiectului de Plan-cadru pentru învăţământul primar este numărul de ore prevăzut pentru activităţile care urmăresc stimularea dezvoltării fizice armonioase.

“Creşterea numărului de ore de educaţie fizică reflectă importanţa care trebuie acordată sănătăţii şi dezvoltării fizice armonioase a tinerei generaţii, tot mai preocupată de tehnologia digitală, în detrimentul sportului şi mişcării în aer liber. Această importanţă este subliniată şi de Legea Educaţiei Naţionale, în special pentru segmentul de educaţie timpurie şi pentru clasa pregătitoare”, se precizează în documentul pus în dezbatere publică, prezentat de Mediafax.

Astfel, pentru ciclul primar, orele destinate stimulării motricităţii sunt repartizate astfel: două ore la disciplina “Educaţie fizică” şi alte două ore la disciplina “Muzică şi mişcare” pentru elevii din clasele pregătitoare, întâi şi a II-a şi două ore la disciplina “Educaţie fizică” şi o oră la disciplina “Joc şi mişcare”, pentru elevii claselor a III-a şi a IV-a.

Potrivit iniţiatorilor proiectului, construcţia Planului-cadru pentru învăţământul primar are în vedere realizarea dezideratelor profilului de formare al copilului care finalizează ciclul primar, profil determinat de domeniile de competenţe-cheie specificate în articolul 68 din Legea

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 40 minute
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Mirela Călugăreanu preia șefia Curții de Conturi. Ce mesaj transmite

HotNews acum 40 minute
Mirela Călugăreanu a fost desemnată de Parlament să preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României, după ce Mihai Busuioc și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională a României. „Parlamentul României a adop

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 3 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 19 minute
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Colliers: În primele patru luni, românii au cheltuit peste 3 miliarde de euro în călătorii externe, mai mult cu 15%. Cheltuielile românilor pentru vacanţe în străinătate ar putea depăşi 11 miliarde de euro până la finalul anului

News.ro acum 31 minute
În primele patru luni din acest an, românii au cheltuit peste 3 miliarde de euro în călătorii externe, cu 15% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2024, potrivit unei analize Colliers bazate pe datele BNR. Cheltuielile românilor pentru vacanţe în

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 3 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

29°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°