Roş-albaştrii nu au făcut faţă unei echipe cu staif; Mult umflatul de impresari, Chiricheş, şi-a făcut norma de erori; Steaua nu are încă om de gol; Arbitrul ne-a salvat de la un 0-3
Bourceanu şi Pintilii suspendaţi pentru returul din 21 februarie.
Un 0 – 2 „clasic”
Numai cine nu se pricepe la fotbal îşi putea închipui că Steaua va obţine un rezultat pozitiv în faţa lui Ajax. Nu numele, nu palmaresul au făcut diferenţa în defavoarea românilor. Numărul foarte mare de echipe de juniori şi copii, selecţia ireproşabilă, politica de achiziţii şi, deloc în ultimul rând, nivelul campionatului Olandei, sunt doar câteva elemente pentru care Ajax – Steaua 2-0 este un scor normal. Nu am mai luat în calcul şi valoarea jucătorilor pentru că şi aici „lăncierii” sunt în avantaj.
Cu toate acestea, Steaua a avut şansa să întâlnească pe Amsterdam ArenA un Ajax care nu s-a aflat deloc în apele lui şi care a mizat în aceste condiţii pe posesie. O posesie care i-a fost permisă şi de faptul că mijlocul bucureştenilor a fost unul inexistent. Cum inexistent a fost şi atacul, dar aici există o scuză: Steaua nu are un vârf autentic. Ruşescu este bun în meciurile cu Chiajna, cu Severinul, cu Ceahlăul etc. Nikolic este deja plafonat, iar Rocha este de nivelul ligii 2. În aceste condiţii, este de înţeles de ce Steaua nu a reuşit să pună în pericol un Ajax, repetăm, mult sub ce l-am văzut jucând în campionat. Şi dacă mai adăugăm că primul gol s-a datorat greşelii „de serviciu” a lui Chiricheş (ce glume bune cele cu interesul lui Real, Milan, Chelsea!), am făcut filmul primei reprize.
Cu un al doilea gol marcat imediat după pauză, „lăncierii” au jucat la conservarea rezultatului, menţinând mingea foarte mult în zona neutră, mizând doar pe contratac atunci când se ivea ocazia. În partea a doua a jocului, „militarii” au avut două ocazii uriaşe: la şutul-cen