Comportamentul procuraturii in cazul eliberarii conditionate a lui Adrian Nastase, altminteri banal, nu mai lasa loc de indoiala. Condamnarea primului ministru care a dus Romania in NATO si UE nu tine de justitie ci de politica. Cand un borfas de rand sau un ucigas odios sunt eliberati inainte de termen pentru ca in timpul detentiei au spalat vasele ori s-au apucat de broderie, iar unui profesor universitar i se refuza un tratament similar intrucat un procuror care abia a absolvit facultatea, pune in discutie, cu o patima inexplicabila, valoarea stiintifica a cartilor scrise de acesta, este limpede ca avem de a face cu o manevra menita a rezolva intr-un anumit fel – fara legatura cu legea, dreptatea, morala sau omenia – o anumita ecuatie politica.

Redactorul sef adjunct al unui cotidian cu pretentii, in ciuda ostilitatii constant aratate la adresa lui Adrian Nastase, admitea zilele trecute ca acesta a fost condamnat fara probe (directe). Faptul, de altfel explicit consemnat in hotararea de condamnare, nu mai este contestat de nimeni. Autorul articolului nu se sfia, insa, sa sustina ca acest procedeu este binevenit. „Ce ne-am face – continua el – daca i-am achita pe toti cei impotriva carora nu exista probe directe? Infractorii inteligenti care ar evita aparitia unor asemenea probe ar scapa de pedeapsa?” Asadar, de acum se afirma negru pe alb ca o condamnare fara probe este admisibila. Ba mai mult, salutara! Nici nazistii sau bolsevicii nu au indraznit a spune asa ceva. Ei falasificau probe sau torturau spre a obtine recunoasteri; dar in lipsa de dovezi nu condamnau. Fara ca o asemenea ipocrizie sadica sa fie laudabila, ea avea macar meritul de a pastra viu in constiinta publica principiul unui proces corect. Justitiar-populismul cinic al Romaniei post-totalitare de azi nici macar atata nu mai face.

O moderatoare de dezbateri televizate care si-ar pute