Sângele colectat de angajaţii Centrului de Transfuzie Sanguină Vrancea este în pericol de a se strica, dacă într-o zi ar fi o pană de curent. Instituţia nu dispune de un generator electric, care să funcţioneze pe durata unei pene de curent, în aşa fel încât temperatura frigiderelor în care este stocat sângele să fie optimă.
Directorul Centrului, medicul Mioara Hanţă, ne-a precizat că instituţia nu a avut niciodată un generator electric, iar acesta nu poate fi achiziţionat din lipsa fondurilor. „Nu am avut niciodată un generator şi nici nu putem achiziţiona din cauza lipsei de fonduri. Dacă s-ar lua curentul, frigiderele în care se ţin pungile de sânge şi plasmă ar reuşi să ţină temperatura optimă cam 3-4 ore, după care s-ar strica. Am păţit odată ceva de genul ăsta şi am dus sângele în spital, până s-a remediat defecţiunea. Avem nevoie de sponsori pentru a achiziţiona un generator. Cine poate să ne ajute, este binevenit”, spune medicul Mioara Hanţă.
În prezent, pungile de sânge şi plasmă sunt depozitate în frigidere care menţin o temperatură optimă de 4-7 grade. Lipsa unui generator electric a fost consemnată şi în raportul de control al inspectorilor sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea, care au derulat în luna ianuarie mai multe verificări în cadrul Centrului.
Potrivit reprezentanţilor DSP, la Centrul de Transfuzie au mai fost găsite nereguli, precum degradarea avansată a acoperişului clădirii, prin care se infiltrează apa, pereţi cu var exfoliat şi instalaţii sanitare cu grad avansat de uzură. Mai exact, din cauza infiltraţiilor apelor pluviale, condu¬ cerea Centrului a fost nevoită să mute laboratorul de viruşi şi camera de depozitare a acestui laborator în cel de biochimie. Medicul Hanţă spune că se doreşte, anul acesta, repararea acoperişului şi a celor două spaţii afectate. „Din banii pe care îi strângem în urma an