Soarele din mijlocul furtunii
"Da, o femeie care ştie să «întoarcă» ploaia! O ţărancă, o femeie simplă. Am văzut asta cu ochii mei, anul trecut, când am fost ultima oară acasă, în satul meu părintesc din Bucovina", îmi scria recent din America, Marian Ghilea, fizicianul român despre care am scris în reportajul "Omul care a atins cerul", fost coleg de clasă cu mine, în liceu. Ştiam, şi eu, că asemenea oameni există. Mai cercetasem, ca reporter, cazuri ale unor descântători bătrâni ce ştiau să "poarte" ploile doar cu puterea unor cuvinte magice. Dar îmi vorbiseră despre ei nişte inşi ce aflaseră mai degrabă din auzite, decât să fi văzut cu ochii lor cum o femeie opreşte o furtună. Or, acum, mărturia venea din partea unui cercetător riguros, un om sceptic cu "miracolele" populare, care nu-şi permite să bată câmpii nici un pas dincolo de exactitatea ştiinţei. "Nu pot să vorbesc decât despre ceea ce văd, ce poate fi supus observaţiei", a fost mereu suprema lui replică. Iar acum a văzut. Departe, în satul lui părintesc numit Benia, undeva în nordul îndepărtat al României, în Obcinele Bucovinene. A văzut cum peste toţi munţii ploua torenţial, în cascade, doar pământul bătrânei descântătoare era neatins, ba chiar însorit, "ca şi cum o barieră nevăzută ar fi oprit potopul exact la hotarele lui, pe-o rază de vreo 300-400 de metri. "Am văzut fenomenul pe viu. Mi s-a spus că femeia din acel loc ştie să «întoarcă» ploaia şi-am mers să văd. Şi-am văzut. Unde ne aflam noi ploua intens, dar zona respectivă, ograda femeii, cu fânul încă nestrâns, a fost ferită de urgie. Era vorba de forţa acelui descântec pe care-l făcuse. Nu ştiu dacă a fost o coincidenţă. Dar sunt convins că puterea gândurilor noastre este imensă şi încă insuficient cercetată. Cine poate şti unde sunt cu adevărat limitele? Chiar şi în fizică, asemenea «controlări» ale ploii
