Sylvia Plath
Selected poems
Poeme alese
Editura Paralela 45
Traducere din limba engleză, prefaţă şi repere biobibliografice de Elena Ciobanu. Creatia Sylviei Plath are o evoluţie stilistică şi tematică marcată de două mari perioade de creaţie. Etapa timpurie este asociată cu textele din volumul "Colosul şi alte poeme", publicat în 1960, însă poemele care îi vor aduce faima poetei sunt cele cuprinse în colecţia postumă "Ariel". Volumul de faţă cuprinde, în ordine cronologică, un număr de poezii reprezentative din perioada de început şi din cea premergatoare febrilei perioade de creativitate din octombrie 1962, alături de toate poemele din "Ariel" şi toate poemele scrise din 1963, în cele câteva săptămâni înainte de tragica sa moarte.
J.M.Coetzee
Miezul verii
Scene de viaţă provincială
Editura Humanitas fiction
Traducere din limba engleză şi note de Irina Horea. "Reîntors în Africa de Sud după studiile în America şi Europa, John Coetzee locuieşte cu tatăl lui în cea mai modestă locuinţă a cartierului rezidenţial Tokai. Trăind din expediente, bărbatul acum matur se izolează tot mai mult de semeni, dar această însingurare dă naştere cărţilor, căci detaşarea aparentă ascunde o privire atentă şi lucidă.
Personajul-scriitor Coetzee nu mai este însă observat de naratorul dedublat, ca în primele două volume ale trilogiei Scene de viaţă provincială: istoria sa este acum reconstituită de un exeget al operei sale; acesta recompune, din mărturiile celor care l-au cunoscut, dar nu au reuşit niciodată să-l înţeleagă pe John, portretul unei sensibilităţi exacerbate, ce nu-şi mai găseşte alinarea nici în spaţiul edenic al fermei bunicilor, nici alături de femeile în faţa cărora a îndrăznit să-şi dea jos masca taciturnă."
Vlad Moldovan
Dispars
Editura Cartea românească
"Dispars - ne declara autorul