Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O teorie fascinantă: Spania va fi „următoarea Germanie“ pentru economia europeană

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 15 februarie 2013 ·

Spania va uzurpa poziţia Ger­maniei de principal centru de putere economică al Europei cu ajutorul forţei de muncă ieftine şi al reformelor structurale, care vor îmbunătăţi competitivitatea exporturilor, apreciază analiştii băncii americane de investiţii Morgan Stanley.

"Din cauza dobânzilor super-reduse, a sa­lariilor în creştere şi a preţurilor din imobiliare tot mai mari, Germania va vedea îmbu­nătăţindu-se cererea internă, pe de o parte, dar şi competitivitatea extrenă deterio­rându-se", scriu analiştii Joachim Fels şi Sung Woen Kang într-o analiză privitoare la economia mondială.

În schimb, Spania, unde costurile forţei de muncă scad din cauza recesiunii şi a re­formelor şi unde exporturile cresc puternic, este pe cale să devină "următoarea Ger­manie" a zonei euro, menţionează ei. Iar Spa­niei îi vor trebui doi-trei ani pentru a ajunge să rivalizeze cu Germania ca economie propulsată de exporturi, in­ter­valul reprezentând perioada în care re­formele structurale şi fiscale îşi vor produce efectele, a explicat Fels pentru CNBC.

Potrivit acestuia, costurile cu forţa de muncă vor rămâne scăzute în statul medi­teranean chiar şi după ce economia îşi va re­veni din recesiune, deoarece rata şo­majului va "fi ridicată pentru mult timp de-acum încolo".

Alţi analişti consideră scenariul Morgan Stanley prea fantezist. "În productivitate şi competitivitate se reflectă mai mult decât costul muncii. Altfel, având în vedere costul mediu salarial de un dolar pe zi din Bangladesh am putea ajunge la concluzia că acest stat va depăşi Germania în clasa­mentul elitei exporta­torilor", a spus Moorad Choudry, profesor la Universitatea Brunel.

"Economia spaniolă se confruntă cu blocaje la nivelul furnizării, suferă din cauza rigidităţii pieţei muncii, a birocraţiei exce­sive, a pierderilor bancare rezultate în urma păbuşirii pieţei imobiliare şi a un

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 36 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 42 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 29 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 31 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 3 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 13 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Donald Trump cere schimbarea numelor unor echipe de fotbal american şi baseball

BusinessMagazin acum 39 minute
Preşedintele Donald Trump ameninţă că va bloca un nou acord privind stadionul echipei de fotbal american a lui Washington dacă echipa nu îşi restabileşte vechiul nume, Redskins, considerat ofensator pentru nativii americani, potrivit AP.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°