Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Există o legătură între asteroidul care trece azi pe lângă Terra şi ploaia de meteoriţi din Rusia? Află răspunsul preşedintelui Agenţiei Spaţiale Române

Publicat in Antena 3, vineri 15 februarie 2013 ·

Nu există o legătură între ploaia de meteoriţi de deasupra regiunii Urali şi asteroidul care va trece vineri seară pe lângă Terra, a declarat Marius-Ioan Piso, preşedintele Agenţiei Spaţiale Române (ROSA), citat de Mediafax. Acesta a precizat că nu există un pericol de ciocnire cu Pământul.

"Este exclus să se petreacă acelaşi fenomen cu asteroidul. Cuplajul gravitaţional este nul. Aici a fost un bolid, adică un meteorit care ia foc în atmosferă. Astfel de fenomene sunt relativ curente. Acum s-a întâmplat să fie într-o zonă ceva mai populată. Radarele de supraveghere ale celor două mari armate identifică obiecte foarte mici de obicei de la distanţă de aproximativ o mie de kilometri. Sigur acesta a fost un obiectiv observat", a spus Marius-Ioan Piso.

Acesta a subliniat că nu are nici o legătură cuplajul cu asteroidul. "Este pur şi simplu o coincidenţă între cele două fenomene. S-ar fi văzut dacă asteroidul ar fi avut nişte companioni", a mai spus Piso.

Vineri, la 21.24.42 (ora României), distanţa minimă dintre Pământ şi asteroid va fi de 27.700 km. Această apropiere este una record pentru un obiect de asemenea dimensiuni. Ea va permite observarea obiectului de oricine deţine un simplu binoclu.

Mişcarea aparentă a asteroidului pe sfera cerească va fi similară cu cea a sateliţilor artificiali ai Pământului. Asteroidul se va deplasa de la orizontul estic spre regiunea Stelei Polare. Viteza asteroidului în raport cu Pământul va fi de 7,8 kilometri/secundă, precizează ROSA.

Experţii NASA afirmă că au descoperit deja 95% dintre cei mai mari asteroizi - cu diametre de peste 1 kilometru - care se află în apropiere de Terra.

Cel puţin 500 de persoane au fost rănite, astăzi, în urma căderii unui meteorit în zona munţilor Ural din Rusia. Potrivit unor rapoarte neconfirmate, meteoritul de mari dimensiuni ar fi

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-o locuință din Miheșu de Câmpie, județul Mureș / O femeie a fost găsită carbonizată / Ancheta vizează suspiciuni de omor

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu violent a izbucnit marți dimineața, în jurul orei 08:45, la o locuință situată pe strada Bujorului, în localitatea Miheșu de Câmpie, județul Mureș, potrivit IPJ Mureș. Pompierii militari

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 3 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum o ora
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Poliţia ungară a anunţat că nu-i va ancheta pe participanţii la marşul Pride din Budapesta / Peste 200.000 de persoane au participat la demonstrație

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a anunţat luni că nu va deschide anchete împotriva participanţilor la marşul Pride din Budapesta, care a avut loc pe 28 iunie, în ciuda unei interdicţii oficiale, şi care a atras cel p

Ministrul Energiei dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul caniculei, al secetei şi al consumului foarte mare de energie electrică: Pot fi pene de curent punctuale, dar nu blackout

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul temperaturilor extrem de ridicate, al secetei prelungite şi al consumului foarte m

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum 22 minute
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

Grindeanu, despre indemnizaţiile mărite ale membrilor CA Tarom: Depăşeşte limita bunului simţ

BusinessMagazin acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că nu este semnătura sa pe documentul privind majorarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA) Tarom şi crede că această modificare, care nu este încă în plată, „depăşeş

Temperaturi de peste 40 de grade în Bucureşti şi alte 14 judeţe: cod roşu de caniculă

BusinessMagazin acum o ora
Meteorologii au emis un cod roşu de caniculă marţi pentru Capitală şi alte 14 judeţe din ţară, unde temperaturile vor atinge şi depăşi 40 de grade. În Banat şi o parte din Transilvania, pare a fi o altă ţară: este cod roşu de vijelie.

Vremea

București
acum

34°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

33°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°