Un depozit de la marginea Bucureştiului cu o suprafaţă totală de 2000 de metri pătraţi a ars în întregime în seara de joi, 14 februarie.
Depozitul de saltele aflat în apropiere de Şoseaua de Centură a Capitalei a ars din temelii, joi seară. Flăcările, înalte de câţiva metri, au cuprins rapid clădirea, iar propiretarii nu au avut nicio şansă să mai salveze ceva. Deşi pompierii au ajuns rapid la faţa locului cu 19 autospeciale cu apă şi spumă, intervenţia a fost zădărnicită de vânt şi de lipsa hidranţilor.
Căpitanul Petruş Simion, a declarat pentru rtv.net, că „la locul evenimentului au fost dislocate 19 autospeciale cu apă şi spuma, trei echipaje de prim ajutor SMURD si două echipaje de descarcerare. Primul echipaj a sosit dupa nouă minute şi a găsit incendiul generalizat, se întinsese la toată suprafaţa”. La faţa locului a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cauza incendiului.