PSD Constanţa a avut pe listele alegerilor parlamentare trei candidaţi din Bucureşti. Prima este Manuela Mitrea, dar aceasta a candidat pentru a doua oară în Constanţa şi a declarat, în mai multe rânduri, că este parte a echipei Mazăre şi că locuitorii din colegiu au acceptat-o şi o consideră ”una de-a lor”.
Ceilalţi doi au fost însă impuşi de către conducerea centrală a partidului. Este vorba despre Remus Cernea şi Mădălin Voicu. Cernea, consilierul ecologist al premierului, vine, se pare, direct pe filiera Victor Ponta, iar Mădălin Voicu a fost tot o cerinţă a PSD Bucureşti. În cazul său, lucrurile sunt puţin neclare.
„Candidez în Constanţa pentru că m-au rugat prietenii mei de aici, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu”, a spus el, în momentul depunerii candidaturilor. La puţine minute după această declaraţie, Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, spunea că organizaţia judeţeană a fost rugată să-l coopteze pe Mădălin Voicu. Acest lucru este mai puţin important.
Mai important este că cei doi, Cernea şi Voicu, au început să creeze probleme de imagine liderilor PSD Constanţa prin atacurile dure la adresa clerului. Pentru un Radu Mazăre, care sărută în public mâna lui IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, atunci când cutuma o cere, acest lucru pare greu de acceptat. „Preoţii, nişte derbedei“ Deputatul PSD de Constanţa Mădălin Voicu a atacat dur, miercuri seară, la RTV, membrii clerului. „Înainte, credinţa în Dumnezeu, clerul, fermentul ăsta ortodox, chiar dacă suntem popor laic, avea o seminţie, o chestie, o pioşenie. Era o chestie serioasă. Acum e bişniţărie. Şi de la cap se împute peştele. Trei preoţi cunosc pentru care aş băga mâna în foc că sunt oameni care cred în meseria lor şi care sunt în stare să-ţi limpezească sufletul. Restul sunt derbedei, cu Daniel în frunte. Nu mai poţi înmormânta pe cineva sau să-ţi