A fost în ianuarie ziua lui Eminescu, prilej pentru iniţiative de tot felul, printre care şi aceea de a reactiva teoria abracadabrantă a asasină rii poetului cu aportul lui Titu Maiorescu (v. „Tribuna“, nr. 249/2013). Şi nu doar Maiorescu („avocatul diabolic“) este pus în cauză, ci şi Carol I („comanditarul“), complice la crimă, Regele, cu criticul, cu dr. Şuţu, cu Mite Kremnitz şi cu alţii. Aşadar, un complot antieminescian la nivelul statului.
Elucubraţii de factura acestora pot fi emise, mă gândesc, mai ales de două feluri de surse: fie de minţi cu totul rătăcite, iresponsabile, fie, dimpotrivă, de minţi lucide şi cinice, perfect responsabile, ambiţionate să hrănească pe orice cale foamea de senzaţional a publicului celui mai inocent (şi credul). Doar am mai văzut: şi Nicolae Labiş şi Marin Preda au avut parte de asasinări presupuse, scorniri lansate pe piaţă pentru efecte de senzaţie. Au făcut destulă vâlvă.
S-a întâmplat să dau peste istorisirea aiuritoare din „Tribuna“, cu omorârea lui Eminescu de către Maiorescu şi ceilalţi, când abia încheiasem de citit cartea Florinei Ilis Vieţile paralele (Ed. Cartea Românească, 2012). Şi ea cu aceeaşi temă : Eminescu. Este o experienţă şocantă , rog să fiu crezut, să treci brusc de la o lectură la cealaltă.
Dar să las totuşi deoparte ce am citit în revista clujeană şi să spun câteva lucruri despre cartea Florinei Ilis, cum îmi propusesem de altfel de la început. Şi cum merită din plin.
Vieţile paralele sunt la Plutarh (de la care scriitoarea împrumută titlul) ale mai multor personalităţi antice puse una în faţa celeilalte (în paralelă) în timp ce aici este vorba de vieţile unuia singur, vieţile lui Mihai Eminescu.
De ce vieţile? Pentru că aceasta e chiar ideea susţinătoare a cărţii: sunt în discuţie, ca să vorbim astfel, mai multe vieţi ale poetului, viaţa trăită de el propriu- zis
